Semnul care poate prezice instalarea demenţei: Ce trebuie să urmăreşti

Sănătate / 03.10.2017

Dispariţia unei abilităţi esenţiale poate reprezenta un semn timpuriu al instalării demenţei, sunt de părere cercetătorii.

Pierderea mirosului este un semn care ar trebui să atragă atenţia oricui. Persoanele care nu mai detectează mirosuri puternice precum cele de portocală, mentă, peşte, trandafiri şi piele pot avea de fapt un prim avertisment că ar urma să fie afectate de demenţă, susţin cercetătorii.

Savanţii au testat 3.000 de persoane cu vârste între 57 şi 85 de ani pentru a verifica dacă reuşesc să detecteze aceste mirosuri. După cinci ani, aproape toţi dintre cei care nu reuşiseră să identifice nici măcar unul dintre mirosurile specifice au fost diagnosticaţi cu demenţă, la fel şi aproape 80% din cei care au nimerit doar unul sau două răspunsuri, relatează
The Independent.

"Pierderea mirosului este un semnal puternic că ceva nu-i în regulă şi că s-a întâmplat ceva rău. Acest test simplu al mirosului poate fi un mod simplu şi ieftin de a-i identifica pe cei care se află în zona de risc. Dintre toate simţurile umane, mirosul e cel mai subevaluat şi neapreciat - până când îl pierdem", a explicat profesorul Jayant Pinto, de la Chicago University. "Testul nostru doar arată că unele persoane trebuie să fie mai atente la acest aspect dacă nu mai au miros. Va fi nevoie de continuarea eforturilor pentru a face un test clinic, dar acest studiu ne poate ajuta să găsim oamenii casre au nevoie de sprijin. Apoi îi putem introduce în grupurile de prevenire a demenţei", a mai spus el.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro