Riscul celei de-a doua sarcini
Sănătate · Sarcina / 23.04.2003

Se intampla uneori ca dupa o prima sarcina, cu probleme (avort spontan sau de alt gen) sau fara, femeile sa fie ingrijorate de o a doua sarcina. De aceea, specialistii au pareri impartite dar va sfatuiesc ce trebuie sa faceti dupa caz.

Biografia mea medicala este probabil putin mai bogata decat a femeilor normale. M-am nascut cu o malformatie congenitala a inimii, numita trilogie fallot, corectata chirurgical in 1980 la Spitalul Clinic Fundeni. In urma operatiei, defectul a fost corectat in totalite, dar dupa 3 ani am inceput sa fac tahicardie supraventriculara, dar nu forme severe. Totusi in anul 2000 la Centrul Inimii din Timisoara mi-am facut ablatie prin radiofrecventa, si acum totul este foarte bine. Inainte de aceasta ablatie, prin luna aprilie a anului 2000 am ramas insarcinata. Totul a decurs normal, m-am simtit excelent. Totusi, medicul meu cardiolog a insistat ca sa iau chinidina pentru a nu face pe timpul sarcinii tahicardie. La ginecolog mergeam la control la 2-3 saptamani. Totusi la 5 luni si 2 saptamani am pierdut sarcina, iar medicul ginecolog nu mi-a putut oferi nici o explicatie. Adica nu am avut nici un simptom, nu am avut nici o problema, care sa anunte asta. A fost cel mai cumplit lucru care mi se putea intampla. Acum, mi-am rezolvat cardiac problemele, atat cat s-a putut, dar doresc sa aflu daca din punct de vedere ginecologic as putea sa am alte probleme. Medicii ginecologi pe care i-am consultat m-au asigurat ca nu ar fi probleme la o viitoare sarcina, dar ca ei imi recomanda cerclajul, de la o luna si jumatate. Credeti ca aceasta ar fi singura solutie? Sper ca raspunsul dumneavoastra sa-mi dea mai multa speranta, pentru ca sincer, imi fac probleme si nu sunt sigura ca as putea trece din nou peste un astfel de esec. Va multumesc - Mihaela Martin


Problema avortului spontan este una foarte delicata. Cauzele unui avort survenit la o varsta atat de mare sunt relativ putine la numar. Nu are rost sa le enumar aici, insa in mod normal dupa avort trebuiau culese o serie de date care sa poata sa duca la descoperirea cauzei acestui eveniment nefericit. Daca ati avortat in spital, sub supraveghere medicala, ar fi trebuit colectat cca 10-20 ml din sangele fetal (prelevat din cordonul ombilical) si trimis la un laborator de genetica. Apoi ar fi trebuit sa vi se fi facut niste culturi din vagin si col, pentru descoperirea unei eventuale infectii. De asemenea panoul dumneavoastra imunologic ar fi trebuit verificat dupa avort, pentru a descoperi daca avortul a avut un substrat imun. Cauze anatomice ale avortului (ca de exemplu incompetenta cervico-istmica, adica un col care nu poate sta inchis) ma indoiesc ca pot fi aduse in discutie dat fiind frecventa cu care ati fost la controale la medicul dvs., controale care ar fi descoperit modificari ale colului care puteau fi rezolvate terapeutic prin instituirea unui fir de cerclaj. Probabil ca medicul dvs nu v-a oferit nici o explicatie pentru ca nu s-a implicat in descoperirea cauzei care a dus la avort.


In ceea ce priveste intrebarea dvs daca ati putea sa mai aveti probleme care sa va puna in pericol o viitoare sarcina, nu ma pot pronunta decat daca am o imagine de ansamblu a statusului dvs anatomic (consult si echografii), hormonal, imunologic si infectios. In orice caz ideea unui cerclaj la 6 saptamani de sarcina in cazul dvs. pare o gluma. Daca medicii care v-au recomandat aceasta "solutie" terapeutica nu au nici o alta varianta, atunci eu cred ca va confruntati cu o problema realmente serioasa.


Pe scurt, ca sa raspund la intrebarea dvs, puteti incerca fara grija sa faceti copii in conditiile in care aveti un medic obstetrician care fie constient de faptul ca dvs sunteti o persoana cu risc crescut atat din punctul de vedere al situatiei dvs (Fallot operat) cat si din cel al istoriei dvs de avort in luna mare. Asta e singurul dvs risc, sa nu gasiti pe cineva care sa va poata indruma ce analize sa faceti si ce masuri terapeutice sa luati inainte de a ramane insarcinata, si care sa nu va poata monitoriza eficient pe parcursul sarcinii.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro