Imaginile publicate de cercetători demonstrează clar reacţia de apărare a festusului în momentul în care mama fumează
În imaginile date publicităţii, fetusul cu o mama fumătoare se află pe rîndul de sus, iar fetusul cu o mamă nefumătoare este pe rândul de jos.

Cercetătorii cred că motivul pentru care fetuşii au aceste reacţii ar fi că sistemul nervos central nu s-a dezvoltat la fel de repede şi în acelaşi mod ca în cazul fetuşilor ale căror mame nu fumează, relatează site-ul citat de Mediafax.


"Imaginile sugerează că fetuşii ai căror mame fumează sunt mult mai puţin maturi din punct de vedere al comportamentului", a declarat Nadja Reissland. Studii anterioare au indicat apariţia unei întârzieri în ce priveşte dezvoltarea abilităţilor de procesare a vorbirii în cazul bebeluşilor expuşi fumatului în perioada prenatală.

"Descoperirile noastre vin să susţină rezultatele altor studii care subliniază că stresul şi depresia au un efect important asupra mişcărilor fetale, iar fetuşii trebuie să fie verificaţi din acest punct de vedere, dar, în plus, aceste rezultate ne indică faptul că expunerea la nicotină în sine are efecte mai mari asupra dezvoltării copilului", a spus Reissland.


Rezultatele studiului pilot au fost publicate în revista Acta Paediatrica, dar este nevoie de o cercetare mai aprofundată pentru a confirma definitiv descoperirile şi a analiza, de asemenea, efectele specifice ale fumatului asupra dezvoltării copiilor.


Foto: Hepta, AFP/Mediafax
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro