Cum să faci față unui diagnostic dublu de anxietate și depresie
Sănătate · Psihiatrie / 20.05.2019

Chiar dacă te-ai obișnuit să le consideri afecțiuni care se manifestă separat, este posibil ca stările de anxietate și depresie să apară simultan. Descoperă cum menții controlul asupra comportamentului și vieții tale, evitând pericolele pentru echilibrul emoțional.

Dacă ai primit un diagnostic dublu de anxietate și depresie probabil nu ești sigură în ce direcție să te îndrepți și ce fel de măsuri îți vor ameliora starea. Partea minții afectată de depresie îți va spune că vei da mereu greș indiferent ce-ți propui, în timp ce gândurile marcate de anxietate îți vor transmite impresia că nu poți controla deloc ce ți se întâmplă și că finalul va fi negativ.
Principalul inconvenient este că aceste două afecțiuni sunt foarte diferite una de cealaltă, iar în momentul când se manifestă simultan apare o incompatibilitate foarte greu de rezolvat. Din păcate, atunci când suferi de anxietate și depresie în același timp poți avea impresia că te pierzi complet pe tine însăți.

 
O luptă interioară

Este epuizant să ai anxietate și depresie. Este ca și cum nu ai avea niciun moment liber pentru a te odihni. Indiferent ce dată este sau în ce moment al zilei te afli în mintea ta va avea loc o luptă între simptomele diferite care sunt incompatibile. Nu te lăsa tentată să renunți pentru că dacă devii convinsă că nu poți face nimic pentru a îmbunătăți situația vei permite agravarea stării tale și vei fi complet lipsită de putere. 
Poate că nu vei ști dacă îți este cald sau frig, dacă ești supărată sau furioasă, dacă trebuie să-ți faci griji sau să te bucuri, dar fă tot ce poți pentru a-ți restructura reacțiile și a percepe realitatea din jurul tău în loc să-i dai conotații în direcții opuse. Ideile determinate de starea depresivă se vor contra cu cele provocate de anxietate, dar numai tu poți depăși confruntarea, cu ajutorul terapeutului, pentru că ai rezervele necesare pentru a reveni la normalitate și echilibru.

 
Senzația de epuizare și pierderea bucuriei de a trăi

Viața cu aceste două afecțiuni poate părea o provocare imposibilă în anumite zile. Probabil că majoritatea lucrurilor pe care restul persoanelor le consideră simple și normale sunt foarte greu de realizat pentru tine. Te poți trezi epuizată în fiecare dimineață, dar vei fi speriată de ce s-ar putea întâmpla dacă mai dormi chiar și numai 5 minute în plus. Nu vei avea energie suficientă pentru a găti, a mânca, a-ți face duș, a-ți aranja părul, a realiza un machiaj reușit și nici măcar pentru a-ți face griji pentru că nu reușești să faci toate aceste lucruri. 
Vei fi speriată, obosită și te vei întreba cum reușești să ajungi la finalul fiecărei zile. Din păcate le vei zâmbi mereu celorlalți, chiar dacă te prăbușești în interior.
Indiferent cât de supărată, izolată sau lipsită de speranță te simți vei găsi energia necesară pentru a-i convinge pe ceilalți că ești bine și că nu ai nicio problemă. Precis nu vrei să fii considerată incapabilă, deși simți că vei ceda curând. Nu este indicat să rezervi toată energia de care dispui pentru a crea o fațadă artificială, ci este mai benefic pentru tine să o investești în cadrul unei terapii specializate care te va aduce mai aproape de calmul interior de care ai nevoie. Nu ai de ce să te temi să le arăți celorlalți că nu ești perfectă pentru că avem cu toții momente în care devenim vulnerabili. Mai bine cere-le sprijinul acum, înainte să treci de limitele rezistenței tale, iar efectele negative să fie mult mai grave.

 
Singurătatea perpetuă

Anxietatea îți va spune că nimeni nu te iubește, în timp ce depresia îți va șopti că ești o povară pentru toți cei care te cunosc. Dacă le asculți prea mult timp vei ajunge să crezi aceste lucruri și să te izolezi de prieteni și familie. Vei simți o nevoie acută să depășești această cușcă imaginară, dar și să rămâi înauntru, departe de toți.
Poate ți-ar plăcea să accepți invitațiile prietenilor, dar nu faci acest lucru pentru că o parte din tine se teme să fie în preajma lor, în timp ce cealaltă face să ți se pară imposibil efortul necesar pentru a ieși. În plus, îți va fi foarte greu să ceri ajutorul celorlalți pentru că ai deja impresia că nu țin la tine.
Chiar dacă ți se pare că nu ai cum să reușești să te simți din nou bine, să știi că nu ești singură. Nu ai de ce să renunți la luptă și să accepți să devii doar o umbră a persoanei care ai fost până acum. Există speranță, tratamente și terapii pentru a vedea din nou partea frumoasă a vieții, pentru a te înconjura de lumină, zâmbete și momente plăcute. Nu alege tăcerea, ci vorbește despre felul în care te simți și despre lupta pe care o duci în fiecare zi.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro