Comparativ cu oul de găină, oul de prepeliță este mai bogat în nutrienți: are de opt ori mai mult fier, de cinci ori mai mult fosfor, de șase ori mai multă vitamina B1 și de 15 ori mai multă vitamina B12. De asemenea, oul de prepeliță mai conține și vitaminele A, D și E, dar și zinc, potasiu, sulf și calciu.

 

 

Un studiu recent a investigat stările sintetice și conjugatorii ale ficatului la șobolani diabetici cărora li s-au administrat concentrații diferite de soluție de ou de prepeliță. Treizeci de șobolani Wistar albinoși masculi adulți au fost repartizați pe cinci grupuri de câte șase șobolani fiecare. Grupele 2-5 de șobolani au fost injectate cu alloxan monohidrat intraperitoneal (un compus organic) la doza de 160 mg/kg, în timp ce șobolanii din grupul 1 au servit ca martor normal.

 

La stabilirea nivelului de glucoză din sânge a jeun (pe nemâncate) peste 126 mg/dl, șobolanilor din grupurile 2-4 li s-au administrat 30, 15 și, respectiv, 7,5 mg/ml de soluție de ou de prepeliță timp de 7 zile. Șobolanii din grupele 1 și 5 au primit apă distilată (10 ml/kg) fiecare. Toate tratamentele au fost pe cale orală. La sfârșitul duratei de 7 zile a studiului, au fost colectate probe de sânge pentru testele de proteine serice și bilirubină.

 

Rezultatele au indicat că administrarea de ouă de prepeliță la șobolani aloxanizați nu a modificat valorile totale de proteine serice și albumine, dar a îmbunătățit semnificativ (p<0,5) valorile bilirubinei conjugate în comparație cu cea a grupului martor negativ (grupul 5).

 

S-a ajuns la concluzia că administrarea de soluție de ouă de prepeliță la șobolani aloxanizați a ajutat capacitatea de conjugare hepatică cu un efect redus sau deloc asupra funcției sale sintetice.

 

 

În ciuda speculațiilor ample cu privire la implicarea sa în tratamentul bolilor hepatice, există foarte puține dovezi științifice care să susțină, clar, această afirmație.

 

Cercetătorii au investigat efectul hepatoprotector al ouălor de prepeliță împotriva leziunilor hepatice induse de tetraclorură de carbon (CCl4) la șobolanii albinoși. Şobolanii au fost împărţiţi în cinci grupuri de cinci şobolani per grup. Animalele din grupa A (martor pozitiv) au fost hrănite cu apă distilată în primele patru zile și cu apă distilată și CCl4 în a cincea, a șasea și a șaptea zi. Animalelor din grupa B (martor negativ) li s-a dat doar apă distilată, timp de șapte zile. Animalelor din grupele C, D și E li s-au administrat 100, 200 și, respectiv, 400 mg/kg greutate corporală de ou de prepeliță în primele patru zile și apă distilată, ou de prepeliță și CCl4 pentru a cincea, a șasea și a șaptea zi.

 

Animalele au fost, ulterior, anesteziate și au fost prelevate probe de sânge pentru estimarea albuminei, fosfatazei alcaline (ALP), aspartat aminotransferazei (AST), alanin aminotransferazei (ALT), proteinelor totale (TP) și bilirubinei. Ficatul a fost izolat pentru studii histopatologice.

 

La final, rezultatele au arătat că nivelurile de ALT, ALP și TP au fost semnificativ afectate (p < 0,05) în grupurile hrănite cu CCl4, indicând leziuni hepatice. Efectele au fost reduse semnificativ (p < 0,05) după tratamentul șobolanilor cu ou de prepeliță.

 

Mai mult, studiile histopatologice ale țesuturilor hepatice au susținut, de asemenea, activitatea hepatoprotectoare a ouălor de prepeliță – microfotografiile grupurilor tratate au arătat o reducere ușoară a vacuolarizării/degenererării hepatocitelor.

 

Prin urmare, cercetătorii au ajuns la concluzia că oul de prepeliță a prezentat proprietăți  de a proteja ficatul de leziuni și reducerea degenerării hepatocitelor. Astfel, această descoperire a furnizat informații care sugerează că ar fi benefică utilizarea oului de prepeliță pentru tratamentul disfuncției hepatice.

 

Ouăle nu sunt un aliment recomandat în dieta pentru ficat gras, dar consumarea lor cu moderaţie este permisă – deci nu sunt interzise complet. Se pot mânca maximum două ouă pe săptămână, dar gătite corespunzător pentru steatoza hepatică.

 

Asta înseamnă că ouăle se pot mânca doar poşate (“prăjite” în apă), fierte sau făcute omletă, dar fără ulei.

 

Trebuie avut în vedere că moderaţia este cheia aici. Un studiu efectuat pentru a vedea dacă există legături între consumul de ouă şi boala ficatului gras a descoperit că cei care consumă 2-3 ouă pe săptămână au şanse cu de 3.71 de ori mai mari să facă steatoză hepatică faţă de cei care consumă 2 sau mai puţine ouă pe săptămână.

 

E adevărat că ele includ mai mult HDL (colesterol bun) decât LDL (colesterol rău), dar tot vor crește nivelurile de colesterol total din corp.

De asemenea, una dintre cele mai importante contraindicații ale unei cure cu ouă de prepeliță ține de faptul că numeroase persoane pot dezvolta o alergie la ouă. Dacă te numeri printre acestea, limitează consumul.

 

 

În plus, nici un aport de prea mulți antioxidanți nu este de dorit. Deși aceste substanțe vizează radicalii liberi și protejează sănătatea, atunci când apar în exces în organism, pot provoca cancer. Explicația constă în faptul că încep să distrugă din celulele sănătoase.

 

Trebuie reținut și că prea multe ouă de prepeliță nu fac bine la digestie. Consumul excesiv de ouă de prepeliță poate provoca balonare, gaze sau flatulență.

 

Mai mult, dacă ai făcut o pasiune pentru ouăle de prepeliță și nu te mai poți opri din mâncat, riști să scazi prea tare glicemia. Situația este periculoasă mai ales dacă suferi de diabet.

 

În același sens, este posibilă și înclinația spre hipotensiune. Grație conținutului ridicat de potasiu, ouăle de prepeliță reglează tensiunea. Atunci când acest mineral este, însă, prezent în cantități prea mari, riscul nu trebuie ignorat.

Specialiștii susțin că nu ar trebui să incluzi în dieta ta mai mult de 3-4 ouă de prepeliță în fiecare zi.

 

Pe aceeasi tema...

• 5 motive convingătoare să consumi ouă de prepeliță
• Cum îți afectează ficatul ouăle de prepeliță și ce beneficii au rețetele care le includ

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te aşteptăm şi pe pagina noastră de Facebook!