6 lucruri de care trebuie să ţii cont ca să nu te doară spatele
Sănătate · Ortopedie / 13.11.2016

Unele dureri de spate pot fi uşor prevenite. Un specialist în recuperare medicală îţi spune ce să faci ca să nu te doară spatele.

Durerile de spate sunt din ce în ce mai des întâlnite chiar şi în rândul copiilor şi a tinerilor, iar în principal ele apar din cauza petrecerii unui timp îndelungat în faţa calculatorului, a televizorului în detrimentul activităţii fizice. De asemenea, atunci când faci anumite mişcări aparent banale pot să cauzeze dureri de spate. Potrivit dr. Iulia Belc, directorul medical al Bio Ortoclinic, specialist în recuperare medicală, există anumite lucruri pe care le putem face pentru a reduce impactul unor activități aparent banale, asupra coloanei vertebrale.


1. Ridică în mod corect un obiect!

Planifică înainte ceea ce vrei să faci și nu te apuca în grabă. Poziționează-te aproape de obiectul pe care vrei să-l ridici și depărtează picioarele la o distanță egală cu lățimea umerilor, pentru a-i oferi coloanei o bază solidă de sprijin. Înainte de a apuca obiectul respectiv, îndoaie genunchii și încordează muschii abdominali, păstrând trunchiul drept. După ce ai prins obiectul, ridică-te cu ajutorul mușchilor picioarelor, fără a forța coloana vertebrală. În cazul în care un obiect este prea greu sau are o formă ciudată, nu încerca să-l ridici de unul singur, ci găseşte un ajutor.



2. Și modul în care ridici o foaie de hârtie contează

Probleme pot apărea însă și la ridicarea unei coli de hârtie care a alunecat de pe birou, pe podea, spre exemplu. În astfel de cazuri apleacă-te peste obiect, îndoaie ușor un genunchi și extinde celălalt picior în spate. Sprijină-te de un scaun din apropiere sau de masă, în timp ce te apleci spre podea.


3. Atenţie la modul în care ridici un obiect greu

Când vrei să ridici coşul cu rufe spălate, un obiect de mobilier sau o cutie de depozitare plină cu lucruri trebuie să ţii cont de următoarele reguli: apropie-te de obiect, îndoaie genunchii și ridică lucrul respectiv folosind mușchii picioarelor, fără a îndoi spatele în zona taliei. La ridicarea bagajelor, stai alături de geantă sau de valiză, îndoaie genunchii, apucă mânerul și îndreaptă picioarele.


Dacă trebuie să muți obiectul într-o parte, pentru a evita răsucirea bruscă și forțarea corpului, tot pe picioare trebuie să te bazezi. De această dată îndreaptă degetele de la picioare, în direcția spre care vrei să se deplaseze corpul și răsuceşte trunchiul în acea direcție, ținând obiectul cât mai aproape de corp.


4. Cum să pui un obiect pe raft

Dacă trebuie să pui un obiect pe un raft, așază-te cât mai aproape de raftul respectiv. ”Întinde picioarele și poziționează-le unul în fața celuilalt, astfel încât să ai o bază solidă de sprijin. Nu te apleca înainte și nu extinde complet brațele în timp ce ții obiectul în mâini. Ridică obiectul la piept, ținând coatele aproape de corp și practic împinge obiectul în sus, pe raft. Și în acest caz trebuie să ţii încordaţi mușchii abdominali”
, explică dr. Iulia Belc.


5. Sprijină spatele în timp ce stai pe scaun!

Atunci când stai la masă sau la birou, păstrează spatele într-o poziție normală, ușor arcuită. Ține capul și umerii drepte și ai grijă ca suprafața de lucru să fie la o înălțime corespunzătoare, astfel încât să nu fie nevoie să te apleci în față. O dată la o oră, dacă este posibil, stai în picioare, întinde-te, punând mâinile pe zona inferioară a spatelui și arcuieşte-l ușor, înapoi.


6. Ai grijă la greutatea corpului!

Menține o greutate sănătoasă, pentru că orice exces la acest capitol pune presiune suplimentară asupra coloanei vertebrale și mai ales pe partea inferioară a spatelui.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro