Lentilele de contact, din ce in ce mai multe optiuni
Persoanele pentru care acest domeniu este inca o necunoscuta au foarte multe intrebari: Care este primul pas?; Cum imi citesc prescriptia?; De unde stiu daca lentila este pe dos?; Nu sunt toate lentilele de contact la fel?.
In primul rand, consulta un medic!
Daca doresti sa porti lentile de contact trebuie, mai intai, sa consulti un medic oftalmolog. Trebuie sa faci acest pas chiar daca nu porti ochelari si vrei doar sa iti schimbi culoarea ochilor.
Motivul? Lentilele de contact sunt dispozitive medicale individuale si trebuie adaptate de un specialist. Desi, in zilele noastre, aproape oricine poate purta lentile de contact, exista anumite exceptii. Medicul va efectua un consult preliminar pentru a determina daca poti purta lentile de contact si-ti va prescrie lentilele de contact adaptate nevoilor tale.
Lentilele de contact nu exclud purtarea ochelarilor
Ei bine, DA ! Vor exista momente in care va fi mai comod pentru tine sa porti ochelarii, asa cum vor exista momente in care avantajele oferite de lentilele de contact sunt indiscutabile. Lentilele de contact iti ofera libertatea de care ai nevoie atunci cand faci sport sau iti pot evidentia infatisarea atunci cand doresti. In schimb, ele nu pot inlocui ochelarii cu filtre special dedicate comportamentului vizual in fata monitorului.
Alegerea lentilelor de contact
Orizontul ofertei de lentile de contact existente pe piata este foarte larg. Nu e cazul sa te simti coplesit/a de acest domeniu. Lentilele de contact se pot imparti in mai multe categorii in functie de materialul utilizat la fabricarea lor, frecventa de inlocuire si nevoia careia i se adreseaza.
In functie de material, lentilele de contact sunt: moi sau rigide (gaz permeabile). Cele moi sunt foarte usor de adaptat, contin intre 25% si 79% apa si sunt confortabile. Cele rigide se adapteaza mai greu, dar sunt mai durabile, mai rezistente la depozite, insa investitia initiala este mai mare.
Frecventa de inlocuire versus regim (timp) de purtare
O sursa de confuzie in legatura cu lentilele de contact o reprezinta sensul sintagmelor: frecventa de inlocuire si regim de purtare.
Frecventa de inlocuire vizeaza momentul la care lentilele de contact moi trebuie inlocuite cu altele noi, perfect sterile. Fabricantii consacrati propun urmatoarele categorii:
- Lentile cu inlocuire zilnica (inlocuire la sfarsitul zilei de purtare);
- Lentile cu inlocuire frecventa (inlocuire la 2 saptamani - o luna);
- Lentile conventionale (inlocuire la cel putin 3 luni).
Regimul de purtare se refera la cat de des trebuie indepartate sau "scoase" lentilele de contact - fara ca aceasta sa insemne, neaparat, ca trebuie aruncate si inlocuite.
- Purtare zilnica inseamna ca lentilele se indeparteaza inainte de culcare;
- Purtare continua inseamna ca lentilele pot fi purtate neintrerupt de la aplicare pana la momentul inlocuirii recomandat de specialist;
- Purtarea extinsa reprezinta regimul de purtare zilnica la care este posibila purtarea ocazionala in timpul somnului.
De ce este, totusi, necesar sa inlocuim lentilele de contact?
Cu cat inlocuirea este mai frecventa, cu atat ochii tai vor fi mai sanatosi si cu atat mai confortabila va fi purtarea lentilelor. Substante ca: proteinele, lipidele, calciul - care se gasesc in compozitia lacrimilor - se depun pe suprafetele lentilelor de contact.
Aceste substante fac lentilele sa fie mai putin confortabile decat erau cand le-ai cumparat si riscul infectiilor oculare poate creste. Bineinteles, lentilele se pot curata. Pentru o utilizare sigura si confortabila a lentilelor de contact este foarte important sa urmezi instructiunile specialistului.
Pentru curatarea si clatirea lentilelor de contact este necesar, in prealabil, sa te speli, clatesti si stergi pe maini. Curatarea lentilelor de contact trebuie facuta doar cu sistemul de intretinere a lentilelor de contact recomandat de specialist. Lentilele de contact trebuie pastrate numai in recipientul special de pastrare. Acesta se curata numai cu sistemul de intretinere si se inlocuiste in functie de recomandarile specialistului.
Exista doua modalitati prin care se poate evita intretinerea lentilelor de contact.
- Una din ele se refera la lentilele de contact cu regim de purtare continua, ce se pot purta pana la expirarea termenul de inlocuire recomandat de specialist. Din pacate, purtarea extinsa nu este o idee buna pentru toti pacientii si prezinta o crestere a riscului aparitiei complicatiilor oculare.
- Cea de-a doua o reprezinta lentilele de contact cu inlocuire zilnica. Aceasta varianta este considerata de cei mai multi specialisti ca fiind cea mai buna, deoarece este cea mai sanatoasa modalitate de inlocuire a lentilelor de contact, prin eliminarea efectului negativ al depozitelor de la o zi la alta.
Cum difera lentilele cu inlocuire frecventa de cele conventionale?
Inainte de introducerea lentilelor cu inlocuire frecventa, se stia ca purtarea lentilelor de contact este cu atat mai sanatoasa cu cat inlocuirea lor se face la un interval mai redus. Atunci, insa, lentilele de contact erau prea scumpe pentru a se inlocui foarte frecvent si, implicit, diferite sisteme de intretinere - solutii de curatare - au inceput sa fie folosite pentru a prelungi durata de purtare sanatoasa a lentilelor de contact.
Fabricantii au reusit, in timp, sa produca lentile de contact in cantitati din ce in ce mai mari si la costuri din ce in ce mai mici. Evolutia tehnologica din domeniu conduce, asadar, catre lentile de contact cu inlocuire zilnica si frecventa din ce in ce mai accesibile.
Lentile cu inlocuire frecventa versus lentile conventionale
Diferenta de cost intre lentilele de contact conventionale si lentilele cu inlocuire frecventa nu este mare si, avand in vedere importanta sanatatii oculare, avantajele obtinute sunt justificate. Poti purta lentile de contact cu inlocuire frecventa cu un cost maxim de 30.000 lei / zi (costul solutiilor de intretinere nu este inclus).
Chiar si lentilele cu inlocuire zilnica sunt mai convenabile decat te-ai asteptat ! Cu un cost de maxim 100.000 lei / zi poti purta lentile de contact cu inlocuire zilnica si elimina astfel cheltuielile cu solutiile de intretinere. Estimarile de pret sunt orientative.
Ce frecventa de inlocuire mi se potriveste cel mai bine?
Acest aspect are mai mult de a face cu ochii tai decat cu lentilele de contact. Binenteles, anumite lentile sunt concepute pentru a fi inlocuite la anumite intervale. Frecventa de inlocuire depinde mai mult de modul in care ochii tai se comporta in timpul purtarii lentilelor.
Ochii anumitor persoane produc mai multe proteine si lipide decat ochii altor persoane si, in acest caz, schimbarea lentilelor trebuie facuta mai des. Daca suferi de alergii, vei afla ca trebuie sa-ti schimbi lentilele de contact mai frecvent, indeosebi in sezoanele in care esti predispus/a la astfel de afectiuni.
O evaluare amanuntita intreprinsa de medicul oftalmolog te poate ajuta sa determini regimul de purtare si frecventa de inlocuire optime pentru tine.
Imprumutarea lentilelor de contact: o idee proasta
Desi purtarea lentilelor de contact poate fi distractiva, oftalmologii avertizeaza purtatorii de lentile de contact sa nu-si imprumute lentilele prietenilor.
Lentilele de contact sunt dispozitive medicale individuale si sunt destinate nevoilor specifice purtatorului caruia i-au fost prescrise. Schimbul de lentile poate provoca inclusiv transmiterea anumitor bacterii, care pot conduce la infectii oculare grave.
de Adrian Badiu, Contact Lenses Department Manager, Sover Optica