De ce sunt uscătoarele de mâini din toaletele publice capcane cu microbi?

Medicina preventiva / 29.06.2018

Uscătoarele de mâini din toalete publice atrag toate bacteriile din toalete atunci când se trage apa, după cum sugerează noile cercetări.

Studiile anterioare ne arătau că uscătoarele de mâini pot dispersa germenii de pe mâinile oamenilor pe suprafețele din jur, însă noile descoperiri implică versiuni mai periculoase.

Cu alte cuvinte, ajungi să îți scalzi mâinile în bacteriile care există în băi. Iată de ce ar trebui mai exact să te ferești de uscătoarele de mâini din toaletele publice!

Atunci când cutiile Petri care conțin bacterii alimentare au fost lăsate în băi fără uscătoare de mâini, doar șase colonii de patogeni au crescut în 18 ore, comparativ cu până la 254 după pornirea unui uscător de mâini pentru doar 30 de secunde. Aceste bacterii pot include Staphylococcus aureus, care este rezistent la antibioticul meticilină și poate cauza sepsis, pneumonie sau sindromul șocului toxic.


Din cauza abilității uscătoarelor de mâini de a transmite spori, acestea ar putea răspândi Clostridium difficile, care cauzează diaree apoasă și deshidratare severă conform specialiștilor. Acest lucru sugerează un alt mijloc de transmitere a Clostridium difficile, unul care nu poate fi întrerupt nici prin spălarea mâinilor, nici prin metodele tradiționale de decontaminare a suprafeței.

Rezultatele sugerează că uscătoarele de mâini pot răspândi bacteria Bacillus subtilis - tuplina PS533. Deși aceasta este în general inofensivă, descoperirile arată capacitățile uscătoarelor de mâini de a răspândi bacterii care formează spori. Dispersia ușoară a unei tulpini bacteriene într-o facilitate de cercetare ar trebui să fie, probabil, o preocupare pentru evaluatorii de risc și pentru managerii de risc atunci când se ia în considerare disperia bacteriilor potențial patogene. Cercetătorii sunt de părere că abilitatea uscătoarelor de mâini cu aer cald de a transmite bacteria Clostridium difficile ar trebui investigată în continuare.


Constatările au dezvăluit, de asemenea, că atunci când uscătoarele sunt echipate cu filtre de aer cu particule de înaltă eficiență, care elimină 99,97% din particulele mai mari de 0,0003 mm, numărul de bacterii este redus de aproximativ patru ori.

Infecțiile cu stafilococ sunt cauzate de bacteria Staphylococcus. Acestea pot provoca infecții relativ minore ale pielii, însă și infecții grave care afectează sângele, inima și plămânii. Cele mai multe infecții sunt cauzate de un grup de bacterii numite Staphylococcus aureus, iar unele dintre acestea sunt rezistente la anumite antibiotice. Pentru infecțiile invazive este necesar un tratament la spital, care implică de obicei injecții cu antibiotice pe parcursul mai multor zile.


Oamenii pot ajuta la prevenirea infecțiilor cu stafilococ prin spălarea frecventă a mâinilor cu apă caldă și săpun, menținerea curățeniei pielii, îngrijirea adecvată a rănilor și acoperirea acestora, dar și prin evitarea folosirii prosoapelor, lamelor de ras, lenjeriei de pat sau periuțelor de dinți de la alte persoane.
  • Axel, sâmbătă, 30.06.2018 19:48
    Informații greșite

    „Cutiile Petri care conțin bacterii alimentare". Cutiile Petri nu conțin „bacterii” ci doar medii de cultură pe care se depun microbii din aer. „să le șteargă sigiliile de cauciuc”. Care sigilii? Alea se numesc GARNITURI de cauciuc.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro