6 semne că devii dependentă de analgezice
Sănătate · Medicina preventiva / 26.02.2019

Una din cinci femei a utilizat în mod excesiv tratamentul cu analgezice cel puțin o dată, dar numai una din trei recunoaște că este ceva în neregulă, ceea ce poate fi fatal. Află ce ar trebui să te îngrijoreze înainte să fie prea târziu.

Se apelează foarte des la analgezice pentru dureri menstruale, migrene, dureri apărute în timpul gripei, dureri dentare sau articulare. Problema este că ai putea ajunge să le vezi ca pe simple bomboane și să nu mai fii atentă cât de multe și cât de des iei. Este o situație periculoasă și trebuie să fii prudentă pentru a preveni dependența de analgezice. Chiar dacă durerea este neplăcută și îți cauzează disconfort, nu este deloc util să folosești constant medicamente care pot avea efecte secundare pe termen lung sau fatale dacă iei prea multe.

 
Iată care sunt principalele semnale de alarmă care pot indica dependența de analgezice:

 
1. Negarea

De multe ori ai putea remarca tot ce este în neregulă cu alte persoane, dar să fii convinsă că tu nu ai nicio problemă. Negarea apare foarte des când vine vorba despre dependență. În cadrul studiilor realizate s-a constatat că o treime dintre persoanele intervievate nu recunoșteau că sunt dependente de medicamente deși își descriau comportamentul într-un chestionar, iar ulterior le era prezentat în detaliu cum acționează cei dependenți de medicamente. Chiar și când situația este evidentă negarea pare un mod de a te convinge că nu ai de ce să te îngrijorezi.
„Este foarte greu să ai o viziune de ansamblu când tu ești cea vizată. A recunoaște și a conștientiza propria negare este un pas important pentru învingerea dependenței de analgezice”, explică dr. Marc Myer, specialist în dependență de la Fundația Hazelden Betty Ford.

 
2. Momentul declanșator

Poate că dependența are cauze fizice, dar trebuie să existe un lucru care declanșează întreg procesul negativ. De obicei totul începe cu o rețetă pentru analgezice, de exemplu în urma unei lovituri la spate sau a unei căzături.
„Din păcate este posibil ca durerea să nu dispară, ci chiar să se acentueze, iar medicul îți va prescrie un medicament și mai puternic. Trec săptămâni și luni în care continui să iei atât medicamentul mai slab, cât și pe cel puternic din dorința de a elimina durerea complet. Deocamdată gestionezi eficient durerea, dar nu este decât un pas până la dependență. Fii în alertă”, spune dr. Myer. 

 
3. Creșterea pragului de toleranță

Gestionarea durerii prin tratamentul de lungă durată cu analgezice nu atinge nivelul critic decât în momentul în care începi să simți durerea chiar dacă iei pastilele în cea mai mare doză permisă.
„Înseamnă că pragul de toleranță a crescut. Acest lucru se întâmplă pentru că substanțele conținute de analgezice reduc producția de endorfine de la nivelul creierului. Nu contează cum sau de ce ai început tratamentul. Important este că în acest moment organismul nu mai poate face față la durere decât cu ajutorul medicamentelor pe care le iei. Un moment problematic pe care trebuie să-l remarci este dacă ți se termină pastilele înainte de a avea ocazia să iei o nouă rețetă de la medic. De asemenea, ai putea simți anxietate pentru că ți se pare că medicul nu cooperează, nu este înțelegător și nu îți oferă cantitatea de care crezi că ai nevoie. Trebuie să înțelegi că medicul nu încearcă să-ți facă rău, ci că ai ajuns la un prag critic de toleranță pentru analgezice”, explică dr. Myer.

 
4. „Shopping” de doctori

Odată ce ai atins doza maximă și vezi că medicul tău nu-ți mai prescrie analgezice în plus, ai putea recurge la „shopping-ul” de doctori. Înseamnă că vei merge la mai mulți medici diferiți sau în numeroase centre de urgență sub pretextul durerilor pentru a obține cantități suplimentare de analgezice.

 
5. Modificarea metodei de administrare

Un semn de avertizare foarte grav este momentul în care simți că medicamentele înghițite nu te mai ajută să te simți bine. Ai putea începe să le strivești sau să alegi variante injectabile.

 
6. Schimbarea stării de dispoziție

Este posibil să ai simptome specifice depresiei sau vei deveni foarte irascibilă. Vei simți constant nevoia de analgezice pentru a te echilibra din punct de vedere emoțional și după ce ai luat o doză îți vei petrece timpul gândindu-te la următoarea. 
Poți începe să ai un sentiment de euforie după fiecare nouă doză și să te simți dezamăgită și supărată în restul timpului. În această etapă este foarte probabil ca familia sau prietenii să fie îngrijorați pentru tine, dar nu le vei da prea multă atenție, la fel cum ai procedat și când medicul tău a fost surprins că ți-ai „pierdut” cutia cu medicamente a doua sau a treia oară și ai avut nevoie de una nouă.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro