10 soluții pentru a fi sănătos de sărbători
Sănătate · Medicina preventiva / 25.12.2018

Crezi că nu ai cum să fii sănătos și zâmbitor odată ce sosește sezonul meselor îmbelșugate și al cadourilor? Te poți simți bine fără să pui pe lista „neagră” plăcintele sau sarmalele.

De obicei te resemnezi la gândul că vei fi mereu obosit și te vei îngrășa în timpul sărbătorilor? Dacă faci câteva schimbări utile nu va fi deloc greu să fii sănătos și să te bucuri de atmosfera specială în compania persoanelor importante pentru tine.

 
Iată ce poți face pentru a te simți bine pe toată durata sărbătorilor:

 
1. Refuză 2 din 5 invitații

Sărbătorile se caracterizează prin reuniuni, petreceri, călătorii și cine în familie, dar nu înseamnă că trebuie să accepți absolut toate invitațiile.
„Dacă accepți prea multe invitații vei deveni stresat și ți-ai putea compromite sistemul imunitar. Le recomand pacienților să refuze 40% dintre invitații și în niciun caz să nu participe la evenimente organizate pe ultima sută de metri”, explică dr. Frank Lipman, psihoterapeut.

 
2. Renunță la zahăr și alcool după ora 19

„Atunci când mănânci sau bei până la ore târzii, stomacul va munci mai mult și ai putea avea probleme când vrei să adormi”, explică dr. Lipman. Nu mai mânca dulciuri sau alimente grase după ora 19 și uită de paharele de alcool. În acest mod te vei putea odihni mai bine și vei fi relaxat după concediul de sărbători.

 
3. Creează decorațiuni chiar tu

Indiferent dacă lucrezi la coronița de la ușă sau realizezi diferite ornamente pentru a le pune în brad, creativitatea este antidotul perfect pentru a fi sănătos de sărbători. Vei avea o dispoziție bună și te vei bucura de timpul petrecut alături de familie și prieteni. Nu trebuie să îți asumi împodobirea întregului brad, ci este suficient să realizezi câteva decorațiuni ca exercițiu practic.

 
4. Fredonează colinde

Muzica reduce durerea, elimină anxietatea, stimulează imunitatea și optimismul. Colindele vor crea o legătură directă cu sentimentele tale, așa că de fiecare dată când te simți copleșit sau stresat, pune colindul tău preferat și cântă.

 
5. Evită loțiunile cu parfum festiv

Deși este foarte tentant să încerci noi produse create special pentru sărbători, dermatologii îți recomandă să rămâi la gama de îngrijire pe care ai testat-o deja, în loc să riști iritații sau simptome alergice tocmai în această perioadă. Roșeața, inflamațiile, rozaceea sau acneea se află pe lista de efecte secundare posibile, așa că evită să testezi produse în perioada în care vrei să te relaxezi și să arăți bine la petreceri.

 
6. Păstrează crema hidratantă chiar lângă cadă

Dacă ai pielea sensibilă poți avea probleme cu acneea, senzația de mâncărime, eczema sau roșeața din cauza consumului de alcool, a schimbărilor de temperatură, a aerului uscat din interior sau a preparatelor picante. Fă-ți o listă cu factorii care îți provoacă probleme și încearcă să-i eviți. În plus, este esențial să ai lângă cadă o cutie de cremă hidratantă fără parfum și să o aplici de îndată ce ai terminat baia.

 
7. Nu le cumpăra copiilor jucării zgomotoase

Evită camioanele cu sirene stridente sau orice alte jucării zgomotoase. Îți va fi foarte greu să adormi dacă cei mici vor începe să le folosească și nici altor părinți nu le va face plăcere să le dai astfel de cadouri pentru copiii lor.

 
8. Ia o înghițitură de apă după fiecare bucățică

Ți-e teamă că vei exagera cu fripturile sau dulciurile de la masă? Dacă bei puțină apă după fiecare înghițitură vei ține apetitul sub control, te vei putea concentra asupra aromei preparatelor și vei mânca mai puțin.

 
9. Oferă-te să aduci un fel de mâncare ca să ajuți

Dacă aduci și tu un preparat la petrecerea la care mergi cu prietenii sau pentru cina în familie vei ști că poți gusta ceva sănătos, iar efortul organizatorului va fi mai redus.

 
10. Completează o listă cu lucrurile pentru care ești recunoscător pe telefonul mobil

Este și sezonul listelor: pentru supermarket, cadouri sau invitați. Deși aceste liste îți vor fi de ajutor pentru a te organiza, cel mai important este să identifici lucrurile care te fac fericit. Începe o listă în care vei scrie pentru ce ești recunoscător și adaugă 1-2 elemente în fiecare zi. De fiecare dată când te simți stresat citește ce ai scris și vei reuși să fii din nou optimist.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro