Studiu. Varza de Bruxelles şi ceaiul verde combat cancerul de sân
Sănătate · Medicina generala / 29.10.2017

Varza de Bruxelles şi ceaiul verde consumate cu regularitate sunt foarte eficiente în lupta cu cancerul de sân agresiv, au descoperit oamenii de ştiinţă.

Substanţele chimice existente în legumele crucifere, în special în varza de Bruxelles, precum şi cele din ceaiul verde blochează gena responsabilă cu declanşarea unuia dintre cele mai agresive forme de cancer mamar (cancerul ER-negativ care nu are receptori pentru hormonul estrogen) arată un studiu apărut în publicaţia Scientific Report, citat de DailyMail. Cancerele de sân care au receptori pentru hormonul estrogen sau progesteron (ER-pozitiv sau PR-pozitiv) răspund foarte bine la terapia hormonală. În schimb, în cazul cancerului care nu are receptori hormonali (ER-negativ), opţiunile de tratament sunt mai reduse şi răspund mai greu la terapie.


"Mamele noastre ne-au repetat mereu că trebuie să mâncăm legume şi ştiinţa vine cu un argument solid, arătând că acest lucru este cât se poate de adevărat. Din nefericire, există foarte puţine opţiuni de tratament pentru femeile care au cancer mamar ER-negativ. Studiul nostru vine cu noi soluţii pentru a preveni şi trata acest cancer agresiv şi care ucide foarte multe femei", explică dr. Trygve Tollefsbol, profesor la University of Alabama din Birmingham şi autorul studiului.

Ca să ajungă la acest rezultat, oamenii de ştiinţă au făcut teste pe cobai şoareci cu cancer ER-negativ cărora le-a dat doi compuşi prezenţi în mod obişnuit în alimentele care atunci când sunt asociate pot să combată cancerul. Legumele crucifere, cum ar fi varza de Bruxelles, au fost alese pentru acest studiu, deoarece conţin sulforafan, o substanţă care blochează o genă implicată în dezvoltarea cancerul.


De asemenea, polifenolii existenţi în ceaiul verde sunt recunoscuţi pentru faptul că previn şi tratează cancerul ER-negativ în testele realizate pe şoareci programaţi genetic cu această boală.

Rezultatele arată că în cazul şoarecilor care au fost trataţi cu compuşi existenţi în crucifere, cum ar fi varza de Bruxelles, şi în ceaiul verde s-a constatat o transformare la nivelul celulelor canceroase, făcând tumora mai uşor de tratat.

Cercetarea vine să întărească încă o dată faptul că alimentaţia poate să joace un rol esenţial în prevenirea cancerului. Legumele crucifere şi ceaiul verde au fost îndelung studiate şi de fiecare dată oamenii de ştiinţă au descoperit că ele conţin substanţe chimice foarte puternice combaterea cancerului.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro