Tuberculoza nu face discriminări


Cazuri numeroase de tuberculoză au fost semnalate în special în zonele rurale, izolate, unde accesul la informaţie este relativ limitat. De exemplu, în zona cea mai afectată, sunt aproximativ 114 cazuri la 100.000 de locuitori, iar geografic numărul cel mai mare de pacienţi este în partea de est, de vest şi de sud.

„Este foarte important ca pacienţii să îşi ducă la bun sfârşit tratamentul şi să nu renunţe. Pentru majoritatea, diagnosticul implică amânarea unor planuri de studii, de carieră sau care ţin de viaţa de familie. Tuberculoza este o boală vindecabilă, şi este important ca tratamentul să fie însoţit şi de sprijin social şi psihologic. În cadrul asociaţiei noastre, pacienţii pot discuta cu un psihiatru şi îşi pot împărtăşi experienţa cu alte persoane, astfel încât să primească susţinerea necesară în momentele dificile, în care sunt tentaţi să renunţe la tratament din cauza presiunii sociale la care sunt expuşi sau din cauza efectelor adverse ale medicaţiei.” declară Ştefan Răduţ, Vicepreşedintele Asociaţiei pentru sprijinirea pacienţilor cu tuberculoză multidrog rezistentă (ASPTMR).


Este important, aşadar să mergem la medic încă de la primele semne pe care organismul ni le transmite astfel încât să putem elimina orice suspiciune, sau, dimpotrivă, să putem depista din timp această boală. Un diagnostic timpuriu creşte şansele unei vindecări mai rapide şi în acelaşi timp ne ajută să îi protejăm pe cei apropiaţi prin prevenirea infectării lor în mod involuntar.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro