O nouă tendinţă! Dieta cu insecte

Medicina generala / 02.11.2014

Oricât de teribilă ar părea această perspectivă la prima vedere, o alimentaţie bazată pe consumul de insecte nu mai este deloc de domeniul SF-ului. Coniderată chiar dieta viitorului, aceasta reprezintă o alternativă viabilă, eco şi ieftină la consumul excesiv de carne din prezent. Tu te-ai încumeta, deci, la o porţie de insecte?

Consumul de insecte este departe de a fi un obicei nou. În prezent, aproximativ 2 miliarde de oameni din lumea întreagă mănâncă zi de zi vietăţi de acest tip şi nu doar în ţările din Asia şi Africa, aşa cum ai putea crede. Încet, dar sigur, trendul consumului de insecte şi arahnide pătrunde şi în Europa şi în Americi.

Insectele, surse ieftine de proteine

Deşi insectele fac parte din meniurile devenite tradiţionale în multe ţări din lume, în celelalte, aceste vietăţi au început să fie preferate ca înlocuitori mai ieftini şi mult mai eco pentru carne. Şi asta deoarece insectele sunt surse excelente de proteine a căror cultivare implică investiţii financiare modeste şi care produc un număr infim de gaze de seră (spre deosebire de animalele de fermă crescute pentru carne)


În bucătăria de acest tip sunt folosite doar anumite tipuri de insecte, bogate în proteine, fibre şi grăsimi bune, despre care se ştie că sunt sigure pentru sănătate - de aceea, dacă te încumeţi vreodată să încerci un preparat de acest fel, asigură-te că optezi doar pentru insecte comestibile, care nu conţin substanţe toxice sau care sunt ticsite cu pesticide.

În prezent, îţi poţi comanda online astfel de produse, printre cele mai populare sortimente numărându-se lăcustele, greierii, omizile şi gândacii din ordinul Coleoptera.
  • Roxandy, luni, 03.11.2014 08:39
    Dezgustator!

    Sa manance ei, sa fie acolo la ei!

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro