Netratat, diabetul poate duce la amputatia piciorului
Sănătate · Medicina generala / 06.04.2009

In Romania, peste 450.000 de persoane sufera de diabet zaharat, iar la nivel mondial, cifra se ridica la 270 de milioane de bolnavi. Masurarea regulata a glicemiei contribuie la depistarea precoce a acestei boli.

Aproape fiecare dintre noi cunoaste sau are o ruda apropiata care sufera de aceasta boala. Numai in tara noastra, la sfarsitul anului 2008 "erau inregistrate peste 500.000 de persoane cu diabet, aflate sub tratament. In realitate insa, in Romania, sunt, fara indoiala, aproximativ 1 milion de persoane cu diabet zaharat," declara prof. dr. Nicolae Hancu, presedintele Federatiei Romane de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice.


Diabetul: asociat cu obezitatea si bolile cardiovasculare

Diabetul este o boala evolutiva, care dureaza toata viata si in care nivelul zaharului (glucozei) din sange este crescut. Conform prof. dr. Hancu,
diabetul reprezinta o afectiune agresiva si foarte periculoasa, fiind asociata cu afectiuni precum obezitatea sau bolile cardiovasculare. "Impactul acestei afectiuni nu este doar unul individual, ci unul tentacular," completeaza dr. Hancu, diabetul afectand atat familia, apropiatii sau viata sociala a pacientului. Fiind o boala progresiva, tratamentul trebuie adaptat pas cu pas.

Exista doua forme de diabet, denumite diabet tip 1 si tip 2. Diabetul de tip 1 apare frecvent la copii si adolescenti si foarte rar la adulti,
nefiind cunoscuta cauza exacta a acestei boli, presupunandu-se ca este provocat de o predispozitie genetica.


Diabetul zaharat de tip 2 reprezinta 90-95% din cazuri

Diabetul zaharat de tip 2 este cea mai frecventa forma de diabet, fiind intalnita in aproximativ 90-95% dintre cazuri. Diabetul zaharat de tip 2 reprezinta la ora actuala o problema epidemiologica globala datorita numarului mare de persoane afectate si prevalentei din ce in ce mai crescute: aproximativ 7.000.000 de noi pacienti sunt inregistrati anual la nivel mondial. De obicei,
diabetul tip 2 apare la persoanele de varsta medie (peste 40 de ani) si este provocat de stilul de viata (obezitatea si lipsa activitatii fizice).

In ultimii ani, numarul persoanelor cu diabet a crescut ingrijorator, atat in Romania cat si pe plan mondial. In 2005 au fost inregistrate 206 milioane de cazuri de diabet si, se estimeaza ca in 2025 numarul bolnavilor sa creasca la 300 de milioane, la nivel mondial. Specialistii sunt de parere ca aceasta crestere este cauzata de numarul in crestere a cazurilor de diabet de tip 2 favorizat de imbatranirea generala a populatiei, viata sedentara si obiceiurile alimentare nesanatoase.



Netratat, diabetul duce la complicatii grave


Pentru controlarea diabetului si prevenirea complicatiilor, pacientii au nevoie de insulina. Scopul tratamentului este scaderea nivelului de glucoza din sange, pana la valori normale. Netratat, diabetul duce la cresterea zaharului din sange, iar nivelul crescut de glucoza afecteaza organe importante precum inima, ochii, rinichii si sistemul nervos.

Diabetul creste riscul de accidente cerebrale, provoaca boli ale vaselor inimii favorizand atacul de cord, afecteaza progresiv rinichii (nefropatie) ducand la insuficienta renala si, in final, la dializa.
Tot diabetul poate duce la retinopatie care, netratata, poate provoca orbirea. Pentru ca afecteaza circulatia, sistemul nervos si scade imunitatea, diabetul creste riscul aparitiei leziunilor care se pot infecta si pot duce la amputatii. Diabetul reprezinta cauza principala a amputatiilor.



Articole utile:

Broccoli te fereste de diabet si boli pulmonare
O noua solutie pentru persoanele diabetice
Afinele: "insulina verde" pentru diabetici
Musetelul previne sau nu complicatiile diabetului?
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro