Legătura dintre laptele matern și combatarea cancerului
Avem încă un motiv pentru a confirma faptul că mamele sunt supereroi. Într-un studiu recent, oamenii de știință au descoperit accidental că laptele matern conține o substanță care ucide celulele tumorale. Iată cum poate laptele matern să ajute la combaterea cancerului!
Care este corelația dintre laptele matern și combatarea cancerului?
Testele realizate pe eșantioane de pacienți cu cancer de vezică urinară au oferit rezultate promițătoare, iar cercetătorii sunt de părere că un compus de vindecare din laptele matern poate ajuta la combatarea cancerului intestinal și a cancerului de col uterin.
În plus, această substanță care ajunge la celulele canceroase nu le afectează și pe cele sănătoase, deci nu are efectele secundare ale chimioterapiei. Există ceva magic în abilitatea acestui compus din laptele matern, care vizează doar celulele tumorale și le omoară, după cum a declarat profesorul Catharina Svanbor, imunolog la Universitatea Lund din Suedia.
Profesorul Svanborg a descoperit că substanța ucide celulele tumorale atunci când este asociată cu antibioticele. Laptele matern uman conține o proteină denumită alfa-lactalbumin, care este transformată într-un agent de luptă împotriva cancerului în momentul în care ajunge în intestin.
Cercetătorii căutau noi agenți antimicrobieni, iar laptele matern este o sursă foarte bună. În timpul unui experiment a fost nevoie de celule umane și bacterii și au fost alese celulele tumorale umane din motive practice. Spre uimirea lor, când au adăugat acest compus din lapte, celulele tumorale au murit. A fost o descoperire complet neașteptată.
Substanța atacă celulele canceroase în mai multe moduri. În primul rând, evită apărarea exterioară a celulei, apoi se concentrează pe centrul mitocondriilor și pe nucleu. Aceste acțiuni întrerup sursa de energie a celulei și o forțează să se sinucidă, într-un proces numit apoptoză. Studiile inițiale la pacienții cu cancer de vezică urinară arată că persoanele injectate cu acel compus din laptele matern încep să scoată celulele tumorale moarte în urină, într-un interval de câteva zile. A fost programat și un studiu pe scară largă pentru testarea eficienței acestui tratament.