Oamenii de știință au vrut să înțeleagă modul în care zahărul și îndulcitorii influențează mucoasa vaselor de sânge, endoteliul vascular, atât în cazul culturilor celulare, cât și al șoarecilor de laborator. Așa că s-au concentrat asupra a două zaharuri - glucoză și fructoză - și asupra îndulcitorilor aspartam și acesulfam K. Pentru a compara compușii asemănători din punct de vedere al gustului dar diferiți caloric, au fost hrăniți șoarecii de laborator cu aceștia și evaluați după 3 săptămâni. În mod interesant, experimentele au demonstrat că zahărul și îndulcitorii artificiali au afectat modul în care lucrează vasele de sânge. Dar aceste deficiențe au fost realizate în moduri diferite.


În studiile realizate, zahărul și îndulcitorii artificiali par să prezinte efecte negative legate de obezitate și diabet, deși prin mecanisme diferite. Autorii studiilor au concluzionat că schimbările vasculare observate pot fi importante în timpul debutului și progresului diabetului și obezității.

Schimbări biochimice pe care le aduc îndulcitorii artificiali


Zahărul și îndulcitorii artificiali au produs modificări ale nivelului de grăsimi, amioacizi și alte substanțe chimice din sângele șoarecilor de laborator. Îndulcitorii artificiali se pare că schimbă modul prin care organismul procesează grăsimile și obține energia.


Vor fi necesare mai multe studii pentru a descoperi ceea ce ar putea însemna aceste schimbări pe termen lung. De asemenea, îndulcitorul acesulfam K se pare că se acumulează încet în organism. La concentrații mai mari, deteriorarea vaselor de sânge a fost mai severă.

În moderație, corpul uman se poate ocupa de zahăr. Însă organismul este supraîncărcat în perioadele lungi de timp în care se consumă zahăr și îndulcitori artificiali. Oamenii de știință au descoperit și că înlocuirea acestor zaharuri cu îndulcitori artificiali non-calorici duce la schimbări negative la nivelul metabolismului energiei și grăsimilor.


Mulți oameni își doresc să știe dacă este mai sănătos să consumi zahăr sau îndulcitori artificiali. Dar când vine vorba de chimia noastră internă, nimic nu este atât de clar. Nu este simplu să răspunzi la această întrebare. Nu e ca și cum dacă oprești consumul de îndulcitori artificiali vei obține rezultate pozitive ale sănătății corelate cu diabetul și obezitatea. Dar dacă mănânci aceste substanțe străine în cantități mari, riscul de efecte negative asupra sănătății crește. Încă o dată, se pare că moderația reprezintă cel mai bun mod de acțiune.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro