Fascinaţia magiei, dublată de o teamă instictivă, a însoţit umanitatea dintotdeauna. Mereu a existat un vraci sau un şaman al tribului, satului sau poporului, care, în mod inexplicabil pentru ceilalţi, cunoştea puterile ierburilor şi se folosea de ele cu diferite scopuri. Românii nu fac excepţie: credinţe şi superstiţii despre diverse plante traversează toată istoria noastră, până în prezent.

Fascinaţia magiei, dublată de o teamă instictivă, a însoţit umanitatea dintotdeauna. Mereu a existat un vraci sau un şaman al tribului, satului sau poporului, care, în mod inexplicabil pentru ceilalţi, cunoştea puterile ierburilor şi se folosea de ele cu diferite scopuri. Românii nu fac excepţie: credinţe şi superstiţii despre diverse plante traversează toată istoria noastră, până în prezent.

La un moment dat, în fiecare dintre noi zace un Harry Potter. Nu chiar unul care să lupte cu un vrăjitor nenumit şi o întreagă armată a întunericului, dar măcar unul care să ştie cum să fiarbă o poţiune magică şi să spună un descântec. Că am împletit o coroniţă din sânziene şi am aruncat-o pe acoperişul casei ori că am căutat îndârjit, până ne-au durut ochii, după legendara iarbă a fiarelor, tot am avut, într-un fel sau altul, visuri de vrăjitor. Înfruntarea binelui şi răului, lait-motivul întregii noastre existenţe, este mereu însoţită de dorinţa de a avea puteri fantastice şi de a putea înclina balanţa printr-un mic act de magie. Nu e nicio mirare că poveştile cu vrăjitori, legendele cu vraci ori şamani şi, în general, orice scenariu care presupune magie, au un succes de public fără egal, în orice colţ al planetei.

Fiecare popor îşi are tainele şi ritualurile sale, fiecare popor acordă, într-un fel sau altul, importanţă magiei. Chiar şi după vânătoarea de vrăjitoare din Europa Evului Mediu, legendele şi superstiţiile au rămas, concentrate mai ales în zonele de sud şi răsărit ale continentului. Alături de ştiinţa magică, dacă acceptăm să credem. Și dacă nu acceptăm să credem, cel puţin mirajul tot rămâne puternic. Aşa că românii nu dezmint apartenenţa (geografică, istorică, spirituală) la un spaţiu în care puterea plantelor, leacurile naturii, descântecele şi farmecele au jucat un rol puternic.

Iarba fiarelor, deschizătoarea de comori ferecate

În aproape orice ritual este vorba şi despre o plantă, dacă nu chiar de mai multe. Puterea naturii este esenţială, nimic nu funcţionează altfel. Până şi succesul de box-office ”Avatar” arată, în fond, acelaşi lucru: legătura cu natura este cea care face lucrurile să se întâmple, elementele din natură vin în ajutorul fiinţelor şi, dacă ritualul este îndeplinit corect, scopul poate fi atins. Biologia şi chimia ne spun că în fiecare plantă există substanţe care au sau pot avea variate efecte asupra organismului uman - de aici şi varietatea de tratamente bazate pe plante sau de ceaiuri.

Dar de aici şi până la a rosti nişte cuvinte uneori fără noimă deasupra unei fierturi de plante, iar efectele să fie asupra unei alte persoane sau asupra unei situaţii, calea e ceva mai lungă şi mai complicată. Tărâmul ia conturul magic, lasă la graniţă chimia şi îmbracă haina tainelor transmise din generaţie în generaţie. În el găsim plante aproape banale, pe care le aruncăm în oala cu mâncare sau abia le mai recunoaştem pe câmp (orele de botanică au rămas demult departe), dar despre care credinţele vechi spun că au proprietăţi la care nici nu visăm. Mulţi autori, români ori străini, au cules în cărţi îndelung documentate sau în tratate aceste legende şi credinţe, particulare fiecărui popor. Internetul s-a îmbogăţit şi el cu site-uri dedicate ierburilor magice, fie ele vrăjitoreşti sau doar halucinogene (paranormal.ro, floarea-vietii.ro etc.). Aşa că dorinţa aceea nespusă, de a fi vrăjitor pentru puţin, poate fi măcar pusă la încercare.

Citeşte pe Think Outside the Box articolul complet!