Deficitul de atenție la adulți: 7 semne problematice
Sănătate · Medicina generala / 18.04.2020

În general diagnosticarea copiilor care suferă de ADHD este mai facilă, însă adulții pot avea simptome subtile și mulți pot suferi de această afecțiune fără să știe. Este posibil ca aspectele legate de organizarea deficitară, lipsa punctualității sau alte manifestări să indice, de fapt, deficitul de atenție la adulți.

Potrivit specialiștilor, adulții se află mult mai des în situația în care suferă de ADHD fără să fie diagnosticați. Afecțiunea se manifestă la 5% dintre copii, iar jumătate dintre aceștia vor avea simptomele și la vârsta adultă. Deficitul de atenție la adulți lăsat netratat poate agrava numeroase probleme de ordin fizic și psihologic, va menține o stare de tensiune în cadrul relațiilor profesionale și personale și poate cauza dificultăți în rezolvarea lucrurilor minore. Prin recunoașterea semnalelor de alarmă se poate contribui la începerea tratamentului adecvat și restabilirea echilibrului pe toate planurile.

 
Iată ce manifestări indică deficitul de atenție la adulți, potrivit webmd.com:

 
1. Dificultatea de a fi organizat

Pentru adulții care suferă de ADHD responsabilitățile pe care le au, de exemplu plata facturilor, grija copiilor sau aspectele legate de job pot cauza o dezorganizare completă. Va fi mult mai evidentă decât simpla uitare a unor aspecte, ci se va remarca gestionarea deficitară pe toate planurile.

 
2. Accidentele în trafic și condusul neatent

ADHD-ul reduce capacitatea de a te concentra pe o singură activitate, iar condusul poate deveni o provocare pentru persoanele care suferă de această afecțiune. Deficitul de atenție poate determina adulții să depășească limita de viteză, să aibă accidente în trafic sau chiar să comită greșeli care îi vor face să-și piardă permisul de conducere.

 
3. Problemele în plan sentimental

Deși este adevărat că nu orice probleme din cadrul unei relații vor fi legate de ADHD, există anumite aspecte negative care afectează cu preponderență căsătoriile sau relațiile adulților care au ADHD. Adesea partenerii consideră că inabilitatea de a-și respecta promisiunile sau incapacitatea de a asculta ce spun este un semn că nu le pasă. Din păcate adulții cu ADHD ar putea să nu realizeze că partenerul lor este supărat și să aibă impresia că sunt agasați sau învinuiți pentru ceva ce nu au făcut.

 
4. Dificultatea de a finaliza diferite sarcini

Deficitul de atenție creează provocări greu de depășit într-un context în care ritmul rapid al comunicării și schimbările neprevăzute au devenit o situație obișnuită. Foarte mulți adulți cu ADHD pot avea un istoric de performanțe profesionale sub așteptări pentru că telefoanele dese ori emailurile primite îi împiedică să finalizeze la timp diferite sarcini trasate.

 
5. Relaxarea este foarte complicată

Deși copiii cu ADHD sunt adesea hiperactivi aceste simptome se manifestă diferit în cazul adulților. În loc să sară sau să fie tot timpul în mișcare, adulții cu ADHD vor fi mereu neliniștiți sau le va fi foarte greu să se relaxeze. Este posibil să fie percepuți de cei din jur ca fiind tensionați sau foarte irascibili.

 
6. Întârzierile frecvente

Există numeroase explicații pentru acest simptom al ADHD-ului la adulți. Persoanele cu deficit de atenție pot pierde din vedere locul în care trebuie să ajungă pentru că le este distrasă atenția de alte activități, de exemplu spălatul mașinii sau curățenia și poate trece chiar și o oră până când își vor da seama că au întârziat. În plus, adulții care suferă de această afecțiune au tendința de a subestima timpul necesar pentru finalizarea unei activități, indiferent dacă este vorba despre un proiect important de la serviciu sau de reparații necesare în casă.

 
7. Prioritizarea deficitară

Adulții cu ADHD realizează adesea o prioritizare eronată, ceea ce înseamnă că nu-și vor îndeplini obligații esențiale precum termenele limită de la serviciu, dar vor petrece ore în șir rezolvând aspecte minore.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro