Cum recunoști o cădere de calciu: 19 simptome
Sănătate · Medicina generala / 17.03.2017

Calciul este cel mai bine cunoscut pentru rolul său important în sănătatea oaselor și protecția împotriva osteoporozei. Cu toate acestea, în plus față de rolul său esențial care conferă rezistență oaselor și dinților, calciul joacă un rol critic ca element care asigură funcționarea normală a celulelor, transmiterea semnalelor nervoase, secreția de hormoni, coagularea sângelui, contracțiile musculare și relaxarea musculară.

Prin urmare, simptomele unei căderi de calciu pot implica oricare dintre aceste funcții și se poate manifesta printr-o multitudine de moduri. Iată cum îți dai seama dacă ai o cădere de calciu!

Ce simptome pot indica o cădere de calciu?


Simptomele care indică o cădere de calciu variază de la o persoană la alta și pot fi ușoare sau chiar severe, putând pune viața în pericol. Deficiența cronică de calciu netratată poate provoca multe consecințe grave, inclusiv rahitism, osteopenie și osteoporoză. Cu toate acestea, chiar dacă o cădere de calciu nu are simptome, mai ales în fazele incipiente, modificările metabolice sau potențialele disfuncții au deja loc.

Nivelurile scăzute de calciu din sânge pot duce la apariția următoarelor simptome:


- leșin
- insuficiență cardiacă
- dureri în piept
- senzație de amorțeală și furnicături la nivelul gurii sau degetelor
- crampe musculare, în special la spate și picioare, care pot progresa până la spasme musculare
- dificultăți la înghițire
- schimbarea vocii din cauza spasmelor la nivelul laringelui
- iratibilitate, schimbări ale personalității, depresie, deteriorare a capacităților intelectuale
- oboseală
- convulsii
- păr aspru
- unghii casante
- psoriazis
- piele uscată
- mâncărimi cronice
- carii
- amorțiri sau furnicături la extremitățile corpului
- slăbiciune musculară
- cataractă

Cum recunoști o cădere de calciu: se poate preveni?


Ar trebui să crești aportul de calciu pe care îl aduci organismului. Încearcă să obții cea mai mare parte a calciului din diverse surse alimentare. În timp ce produsele lactate reprezintă o sursă importantă de calciu, alte componente din lactate transformă aceste produse într-o alegere mai puțin potrivită pentru menținerea sănătății oaselor. În schimb, poți opta pentru alimente cu un conținut bogat de calciu, cum ar fi somonul, guliile, broccoliul, semințele de muștar, napii și semințele de susan. În ceea ce privește suplimentele de calciu, cel mai bine ar fi să discuți cu doctorul tău, pentru a-ți prescrie medicamentele corecte pentru nevoile corpului tău.

De asemenea, ar trebui să eviți și supradozele de calciu. Excesul de calciu, de obicei provenit din suplimente, poate crește riscul apariției bolilor cardiovasculare și pietrelor la rinichi. 

Nu uita că acest mineral este vital pentru organismul tău, fiind folosit pentru a stabiliza tensiunea arterială și construirea oaselor puternice. Atunci când organismul tău nu primește suficient calciu, crește riscul de a dezvolta boli precum osteoporoza, hipocalcemia și osteopenia.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro