somnFelul în care ţii capul pe pernă poate provoca sforăitul, de aceea trebuie să-ţi ajustezi poziţia ca să respiri uşor

5. Păstrează curăţenia


Alergenii precum praful, polenul, acarienii sau substanţele iritante precum cele din mobilier, din podea sau materiale textile, pot provoca respiraţia dificilă în timpul somnului şi sforăitul. De asemenea, ai grijă să schimbi periodic filtrele aparatului de aer condiţionat.

6. Încearcă să afli care e problema ta


Este important să conştientizezi că ai o problemă cu sforăitul şi să încerci să-ţi dai seama de ce se întâmplă pentru a înţelege ce poţi să faci ca să o rezolvi. Analizează-ţi cu atenţie stilul de viaţă, dieta, situaţia de la serviciu, orice crezi că are legătură cu această problemă. Te-ai îngrăşat? Bei alcool seara? Dormi pe spate şi cu gura căscată? Vorbeşte cu partenerul şi vezi ce poţi schimba pentru a evita sforăitul. Cu cât ştii mai multe despre obiceiurile tale, cu vei remedia mai uşor situaţia de unul singur.

7. Pastile antisforăit


Există spray-uri şi pastile despre care se spune că reduc sforăitul. Realizate din enzime naturale care previn şi limitează congestia nazală, acestea dau rezultate în cazul unor persoane, dar nu funcţionează la fel de eficient în toate cazurile. Poţi să le încerci şi să vezi dacă te numeri printre norocoşi.

8. Pune arome diferite în umidificator


Unele uleiuri, precum cel de mentă sau de eucalipt, îţi îmbunătăţesc respiraţia şi curăţă sinusurile în timp ce dormi. Cu 30 de minute înainte de culcare, toarnă 3-5 picături în rezervorul umidificatorului. Dacă vrei să pui mai multe, poţi să faci asta după ce ai încercat o perioadă o doză mai mică, pentru a nu crea un miros înţepător şi iritant.

9. Aranjează-ţi perna


Ridicarea capului poate ajuta la eliberarea căilor respiratorii şi implicit la o respiraţie mai bună în timpul somnului. Dar dacă ţii capul prea sus când dormi, poţi să începi să sforăi. Dacă ai o pernă prea groasă sau dormi cu mai multe perne, încearcă să ajustezi puţin înălţimea capului. Ai nevoie de o pernă care să-ţi ţină capul şi gâtul într-o poziţie corectă pentru a respira corespunzător. De multe ori, sforăitul porneşte de la poziţia în care pui capul pe pernă.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro