Ce se întâmplă dacă vezi steluțe când strănuți?
Sănătate · Medicina generala / 27.03.2017

Strănutul poate fi cauzat de nenumărați factori, fie că este vorba de o alergie a persoanei în cauză, de o răceală sau de un fir de praf rătăcit pe căile nazale, care te gâdilă.

Însă ai observat vreodată că strănutul nu vine singur? Dacă vezi steluțe când strănuți, nu ar trebui să te îngrijorezi, având în vedere că multe persoane pățesc același lucru ca tine. Însă iată ce spun specialiștii când apare această problemă des întâlnită în rândul oamenilor!

De ce vezi steluțe când strănuți?


Strănutul generează multă presiune la nivelul capului, ceea ce poate, în schimb, pune presiune și pe retină, adică stratul sensibil la lumină al țesutului din interiorul globului ocular, sau pe nervul optic. Oricare dintre aceste zone afectate poate trimite ulterior mesaje creierului, iar semnalele de la ochi transmise către creier pot fi interpretate ca fiind fascicule de lumină, chiar dacă este vorba sau nu despre lumină. Inelele, petele de lumină sau steluțele pe care le vezi când strănuți se numesc fosfene. 

Un efect similar cu acela al steluțelor când strănuți poate fi cauzat și de momentele în care te ridici prea repede în picioare, după ce ai stat jos. În acest caz, tensiunea arterială a unei persoane poate scădea, iar creierul poate fi lipsit pentru o perioadă scurtă de oxigen, aceste lucruri afectând mediul din ochi sau nervul optic.

Este recomandat să îi faci o vizită medicului tău sau unui oftalmolog dacă vezi steluțe în mod regulat sau la întâmplare. Luminile sau petele sclipitoare care apar pot reprezenta și un simptom al migrenelor. Apariția bruscă a acestor steluțe și, eventual, a vederii încețoșate poate semnala prezența unei rupturi de retină sau detașarea acesteia. Aceste cazuri reprezintă urgențe și necesită o intervenție chirurgicală pentru a fi tratate. Dacă ignori aceste probleme și nu consulți un medic imediat ce le observi, există și riscul pierderii permanente a vederii. Cu alte cuvinte, dacă ai probleme cu vederea, care nu sunt provocate de strănuturi, înseamnă că este vorba despre o problemă mai gravă decât te așteptai, însă cu ajutorul unui specialist poți reveni la starea normală de sănătate. Iar consultațiile la oftalmologie, făcute regulat, te pot ajuta să previi agravarea problemelor.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro