Puterea de vindecare a mării
Sănătate · Medicina alternativa / 16.05.2019

O plajă însorită ar putea fi una dintre cele mai inspirate destinații antistres. Descoperă cum poți folosi puterea mării pentru a-ți vindeca sufletul și corpul.

În cadrul studiilor recente s-a constatat că apropierea mării aduce beneficii importante pentru starea generală de sănătate. „Apa este considerată elixirul și sursa vieții. Acoperă peste 70% din suprafața planetei, reprezintă 70% din corpul uman și formează 70% din inimă și creier”, spune biologul marin dr. Wallace Nichols.
„Nevoia de contact cu apa este o necesitate biologică. Ea se manifestă de fiecare dată când ești în apropierea apei, creând o reacție rapidă la nivelul creierului. Simpla priveliște a mării, precum și sunetele emise de valuri vor favoriza producția de substanțe neurochimice care mențin starea de bine și de mulțumire, stimulează circulația sângelui spre creier și inimă și creează relaxare. Datorită metodelor de cercetare științifice acum putem specifica efectele pozitive la nivel emoțional pe care ți le aduce apropierea mării sau fiecare baie”
, continuă acesta.

 
Iată ce beneficii vei obține datorită mării:

 
1. Fortificarea sistemului imunitar

Potrivit specialiștilor, este bine să locuiești în apropierea mării pentru a reduce riscul de îmbolnăvire și a avea un organism rezistent în fața virușilor și bacteriilor.

 
2. Stimularea creativității

Sunetul valurilor mării are un efect rapid asupra creativității. În cadrul studiilor realizate s-a observat că persoanele care petrec mult timp pe malul mării au idei noi, ceea ce se reflectă atât la nivelul scrisului, cât și în ceea ce privește celelalte părți ale vieții. De exemplu, scriitorii favorizează acest mediu pentru a realiza noi povești captivante, dar și muzicienii pot compune mai ușor cântece pe plajă, învăluiți de mirosul specific mării.

 
3. Favorizarea calmului și a relaxării

Ești mereu îngrijorat din cauza lucrurilor minore și ai ajuns să ai emoții negative și niciun interval în care poți respira liber? Marea te va ajuta să-ți eliberezi mintea de lucrurile negative care te sufocă. Stai mai mult pe plajă și vei observa că poți rezista mai bine în clipele stresante, concentrându-te pe identificarea soluțiilor și nu pe exacerbarea dificultăților.

 
4. Un sentiment intens de recunoștință

Ritmul agitat al fiecărei zile te poate face să pierzi din vedere aspectele care te fac fericit, în timp ce te simți copleșit de tot ce trebuie să rezolvi. Când stai pe malul mării ai timp din nou pentru tine, asculți vocea interioară care îți indică în ce direcție să te îndrepți și cum trebuie să procedezi de acum încolo. Liniștea creată de mare te va ajuta să revii la prioritățile tale și să conștientizezi că ai multe lucruri deosebite în viața ta, iar persoanele care îți sunt alături o fac mai frumoasă și te sprijină pentru a fi mai aproape de dorințele tale. Recunoștința este o consecință naturală, care te va aduce din nou în momentul prezent, fără să-ți faci tot timpul griji pentru ce va urma sau să te simți vinovat pentru greșelile pe care le-ai făcut.

 
5. Purificarea corpului și a sufletului

La fel cum toate obiectele trebuie curățate din când în când fie pentru că au acumulat praf, fie pentru că sunt amenințate de diferiți factori nocivi și corpul și sufletul tău au nevoie de o purificare, care va îndepărta toate influențele negative și te va face să înțelegi ce te caracterizează ca persoană și că nu ai de ce să fii mereu ghidat de standardele sau așteptările celorlalți. Pe termen lung vei fi mai mulțumit dacă tot ce faci te reprezintă, în loc să creezi o viață artificială în care nu te recunoști. 

 
6. Refacerea echilibrului energetic

Vindecarea creată de apa mării îți reface vitalitatea și vei avea mai multă energie. Sentimentul de epuizare la nivel fizic și psihologic va fi înlocuit de o atitudine proactivă pentru că ai neutralizat emoțiile sau influențele negative care te sabotau din interior.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro