Măceșe: beneficii și contraindicații
Sănătate · Medicina alternativa / 27.09.2020

Sezonul măceșelor începe la finalul verii și durează până toamna târziu. De fapt, măceșele sunt mai dulci și conțin mai multe substanțe nutritive atunci când sunt culese după prima brumă. Descoperă ce beneficii și contraindicații au măceșele.

Natura ne oferă de multe ori adevărate comori, important este să le recunoaștem. Măceșele, acele fructe roșii care cresc în arbuști pe marginea drumurilor, pe câmp sau la marginea pădurii se numără printre ele. Pentru că nu te costă nimic (poate doar câteva înțepături dacă le culegi singură), măceșele sunt un dar al naturii de care trebuie să profiți din plin. Din aceste fructe ale arbustului Rosa canina, o specie de trandafir sălbatic, se pot face o mulțime de bunătăți: de la dulceață, gem, jeleu, măceșată, ulei și până la clasicul ceai de măceșe.

Pulpa și semințele fructului de măceș conțin numeroși nutrienți. Măceșele conțin vitaminele A, B1, B2, B5, C, E, P, K precum și minerale sau antioxidanți.

Culoarea roșie a măceșelor este dată de pigmenții carotenoizi numiți licopen și betacaroten. Există studii care demonstrează că aceștia susțin sănătatea ochilor și a pielii.

Citește și: 
Ce preparate putem face din măceșe? 4 rețete apetisante


Sunt bogate în antioxidanți, substanțe care combat bolile. Printre acești antioxidanți se numără vitamina C, catechine, cuercitină și acid elagic. O dietă bogată în acești compuși ajută la scăderea inflamației în corp, ceea ce combate și previne numeroase boli.

Vitamina C din măceșe are un rol important în sintetizarea colagenului și în buna funcționare a sistemului imunitar.

Beneficiile măceșelor


Măceșele sunt folosite de secole în medicina tradițională pentru proprietățile lor vindecătoare. Pentru că sunt răspândite în Europa, Asia și America de Nord, măceșele au jucat întotdeauna un rol important în medicina tradițională a celor mai multe culturi. Iată ce beneficii au măceșele:

Măceșele au efect antiîmbătrânire


Uleiul din semințe de măceșe este un ingredient anti-aging foarte popular. Staruri precum Kate Middleton, soția Prințului William, sau modelul Miranda Kerr au dezvăluit de-a lungul timpului că folosesc uleiul de măceșe pentru a-și hidrata tenul. Semințele de măceșe sunt bogate în grăsimi polinesaturate, care hidratează pielea și o protejează de factori care duc la inflamație, precum razele UV sau poluarea.

Măceșele pot reduce durerile cauzate de artrită


Osteoartrita este o afecțiune des întâlnită ce constă în degradarea treptată a cartilajelor de la nivelul articulațiilor, provocând dureri și inflamație. În cadrul unei analize asupra 24 de studii, cercetătorii au descoperit că suplimentele de măceșe ajută la reducerea simptomelor osteoartritei prin faptul că previn inflamația la nivelul articulațiilor.

Măceșele te ajută să slăbești


Aceste fructe sălbatice conțin un antioxidant numit tilirozidă despre care cercetătorii cred că are capacitatea de a crește metabolizarea grăsimii. Efectul a fost observat în cadrul unui studiu desfășurat pe o perioadă de 12 săptămâni. Persoanele care au luat un supliment de 100mg de măceșe pe zi au pierdut mai multă grăsime abdominală decât cele care nu au luat supliment de măceșe.

Măceșele susțin sistemul imunitar


Datorită conținutului ridicat de vitamina C și multe alte vitamine și minerale, măceșele contribuie la buna funcționare a sistemului imunitar. Ceaiul de măceșe este un aliat important în lupta cu răceala și gripa în sezonul rece, fiind în același timp și delicios.

Contraindicațiile măceșelor


Măceșele sunt considerate sigure pentru cele mai multe persoane, însă există unele contraindicații. În afară de semințe, în interiorul fructelor se află un puf fin care poate fi iritant atunci când măceșele sunt consumate crude. De asemenea, măceșele nu sunt recomandate persoanelor care suferă de probleme ale rinichilor. Este de preferat să discuți cu medicul înainte de a lua suplimente pe bază de măceșe.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro