Cuișoarele, leacul aromat din cămara ta
Sănătate · Medicina alternativa / 25.02.2019

Credeai că sunt utile numai pentru plăcinte sau turtă dulce? Cuișoarele au o aromă inconfundabilă care anunță și numeroase avantaje pentru un organism puternic.

Deși sunt atât de mici, cuișoarele sunt foarte eficiente împotriva inflamațiilor sau durerilor și pot neutraliza microbii ori virușii care îți periclitează sănătatea. Sunt o sursă importantă de mangan, fibre, vitamina C și vitamina K. Manganul stimulează funcțiile creierului și fortifică sistemul osos, vitaminele C și K dau un impuls imunității și previn formarea cheagurilor de sânge, reducând și riscul de fracturi.

 
Iată care sunt principalele beneficii ale unui consum frecvent de cuișoare:

 
1. Eliminarea inflamațiilor

În cadrul studiilor realizate s-a constatat că acest condiment reduce rapid inflamațiile de la nivelul gâtului și al cavității bucale, fiind foarte des utilizat drept tratament adjuvant în cazul inflamării gingiilor, al infecțiilor dentare sau pentru a diminua durerile în gât provocate de răceală sau gripă. Cercetătorii de la Universitatea din Florida au descoperit că persoanele care consumă cel puțin ½ linguriță de cuișoare pe zi au un risc cu până la 40% mai redus de artrită și dureri articulare. Chiar dacă nu ai avut probleme până acum merită să integrezi cuișoarele în dieta ta pentru că inflamațiile pe termen lung provoacă în cele din urmă artrita sau reumatismul, iar acest remediu aromat stopează procesul de agravare a stării de sănătate.

 
2. Luptă împotriva cancerului

Potrivit specialiștilor, extractul de cuișoare poate preveni dezvoltarea tumorilor și distruge celulele maligne. Aceste proprietăți ale cuișoarelor se datorează conținutului ridicat de eugenol, fiind extrem de eficiente în cazul cancerul de esofag.
Cuișoarele sunt surse importante de antioxidanți, neutralizând stresul oxidativ care poate avea drept consecință declanșarea cancerului. Antioxidanții luptă permanent împotriva inflamațiilor, protejând organismul de componentele nocive din aer. ½ lingură de cuișoare conține mai mulți antioxidanți decât o cană de afine, așa că nu uita de ele când îți planifici mesele principale sau gustările. De asemenea, s-a dovedit și că extractul de cuișoare este letal pentru celulele maligne care provoacă apariția cancerului la sân.

 
3. Susțin tratamentul pentru diabet

Voluntarii care au participat la studiile realizate au avut un nivel mai redus al glicemiei ca urmare a consumului frecvent de cuișoare. Fluctuațiile glicemiei sunt prevenite, iar nivelul zahărului din sânge rămâne constant întreaga zi. Cuișoarele conțin un compus numit nigericină care îmbunătățește producția de insulină și menține un nivel constant, protejând organismul. 

 
4. Stimulează digestia

Componentele din cuișoare diminuează durerile asociate cu ulcerul. De asemenea, uleiul de cuișoare protejează stomacul și previne ulcerul peptic. În plus, fibrele conținute de cuișoare dau un impuls digestiei și previn constipația și balonarea.

 
5. Ameliorează respirația

Uleiul de cuișoare este folosit des pentru a trata bronșita, astmul, răcelile și tusea. Are un efect antiinflamator și calmant și poate fi masat inclusiv în zona sinusurilor pentru a diminua durerile de cap cauzate de congestie și a elibera căile respiratorii. Poți adăuga acest ulei și la ceaiurile pe care le prepari, iar dacă mesteci un cuișor vei obține un efect analgezic foarte rapid.

 
6. Stimulează circulația sângelui

Cuișoarele au un efect puternic asupra metabolismului, reduc temperatura corpului și favorizează circulația normală a sângelui. Datorită proprietăților antioxidante au și un efect de purificare a sângelui.

 
7. Reduc stresul

Masajul în zona tâmplelor sau aplicarea uleiului de cuișoare la încheieturi diminuează stresul și anxietatea, inclusiv migrenele care au această sursă.

 
8. Îmbunătățesc sănătatea orală

Cuișoarele au un efect analgezic și antibacterian, fiind utile în cazul durerilor de dinți cauzate de carii sau infecții. Poți folosi atât cuișoarele întregi, cât și pudra pentru a reduce rapid durerile. De asemenea, cuișoarele elimină halena și reduc numărul de bacterii dăunătoare din cavitatea bucală.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro