Ce se întâmplă dacă bei ceaiul prea fierbinte?
Sănătate · Medicina alternativa / 24.01.2017

Multe persoane nu prepară ceaiul exact după reguli. Fie că este vorba de timpul de infuzie sau de temperatura la care se bea ceaiul, un studiu realizat de Universitatea din Londra a ajuns la câteva concluzii legate de aceste greșeli.

Aproximativ 40% dintre consumatorii de ceai nu lasă ceaiul la infuzat timp de două minute, adică perioada necesară pentru a obține cel mai bun gust. Nu numai că nu te vei putea bucura de gustul aromat al ceaiului, dar această nerăbdare se transpune și în alte probleme pentru sănătate. Mai jos, am enumerat câteva dezavantaje care apar dacă bei ceaiul prea fierbinte.

Probleme care pot apărea dacă bei ceaiul prea fierbinte


De exemplu, căldura și aburul din cana de ceai pot lărgi vasele de sânge din nas. Acest lucru poate duce la slăbirea sau ruperea vaselor de sânge, provocând sângerări nazale. Iar persoanele predispuse la sângerări nazale sunt foarte vulnerabile, așa că este recomandat să să aștepți să se răcească ceaiul. Doctorii le recomandă persoanelor care au avut o intervenție chirurgicală la nivelul nasului să evite băuturile fierbinți pentru 40-72 de ore după operație. Iar dacă ai avut o hemoragie nazală, este bine să eviți băuturile fierbinți timp de cel puțin 24 de ore, timp în care vasele de sânge își pot reveni.

Dezavantajele pe care le poate avea ceaiul prea fierbinte pot fi structurate și în funcție de tipul de ceai pe care îl bei. Ceaiul negru fierbinte a fost corelat cu un risc crescut de apariție a cancerului esofagian. Mai exact, ceaiul foarte fierbinte a fost asociat cu un risc mai mare de 8 ori de apariție a acestei boli comparativ cu o cană cu ceai călduț.

Ceaiul foarte fierbinte băut în mai puțin de două minute după ce a fost turnat în cană a fost asociat cu un risc de cinci ori mai mare de apariție a cancerului, comparativ cu băutul ceaiului în patru sau mai multe minute de când a fost turnat lichidul în cană. Temperatura și viteza cu care este ingerată băutura sunt principalii vinovați. 

Ceaiul prea fierbinte poate cauza probleme și persoanelor care au probleme cu pielea. Oamenii care suferă de acnee rozacee au constatat că afecțiunea lor se agravează atunci când beau lichide fierbinți. Acest lucru poate fi cauzat de o creștere a temperaturii corpului, care afectează vasele de sânge din corp.

Dinții tăi s-ar putea să fie supuși riscului de apariție a fisurilor la suprafață dacă bei ceaiul prea fierbinte. Aceste fisuri superficiale, care sunt abia vizibile cu ochiul liber, pot deteriora smalțul și cauza fisuri și mai mari. 
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro