Ar putea să îți îmbunătățească meditația starea de sănătate?
Când auzi cuvântul "meditație", poate că te gândești că stai cu picioarele încrucișate, cu ochii închiși, respiri adânc și încerci să îți eliberezi mintea.
Deși este adevărat că meditația implică adesea o contemplare tăcută și concentrare, conceptul de a-ți goli mintea este greșit. Meditația nu înseamnă golirea minții sau oprirea gândurilor, deoarece ar fi imposibil. Este vorba despre schimbarea relației pe care o avem cu gândurile noastre. Însă ar putea meditația să îți îmbunătățească și starea de sănătate?
Cum îți poate influența meditația starea de sănătate?
Practicile de meditație sunt prezente în multe forme, unele dintre acestea datând de mai bine de 2.000 de ani. Specificul fiecăreia diferă, dar toate au un lucru în comun. Toate practicile antrenează sau cultivă atenția și conștientizarea. Există trei tipuri principale. Primul și cel mai des întâlnit este tipul de meditație cu un singur punct, în care încerci să îți ancorezi mintea într-un singur punct de atenție, cum ar fi respirația, o lumânare sau o mantră. Cel de-al doilea tip, meditația cu focalizare deschisă, implică recunoașterea oricăror gânduri, sentimente sau senzații care apar în minte în fiecare moment, fără a le judeca. Al treilea tip este cel al meditației de cultivare, în care încerci să dezvolți anumite calități sau obiceiuri ale minții. Meditația iubire-bunătate, care accentuează deschiderea și compasiunea, este un exemplu.
Care sunt beneficiile aduse sănătății de către meditație?
Toate tipurile de meditație cultivă atenția și conștientizarea, iar cercetările arată că meditația poate stimula concentrarea. Chiar și sesiuni mici de meditație sunt importante. Un studiu recent publicat în revista Frontiers in Human Neuroscience a descoperit că doar 10 minute de meditație au îmbunătățit timpul de reacție și acuratețea oamenilor la un test de atenție pe calculator.
Mulți oameni nu iau în calcul rolul pe care atenția îl joacă în viața lor. În fiecare moment al vieții tale, creierul tău este bombardat cu mai multe informații decât poate procesa. Multe dintre aceste informații vin de la lumea din jurul nostru, însă multe dintre ele vin și din mintea noastră, fie că este vorba despre gânduri legate de muncă sau îngrijorări legate de evenimentele viitoare in viața noastră. Atenția acționează ca un filtru și ca paznicul minții tale.
Gândirea și memoria sporite sunt două beneficii pe care cercetările le-au corelat în mod constant cu meditația. Practica te poate ajuta să recunoști și să înțelegi mai bine emoțiile. Și, în cele din urmă, să le lași să treacă în loc să le permiți să se instaleze în viața ta. Această abilitate de a gestiona emoțiile poate reprezenta motivul pentru care meditația poate ajuta persoanele care suferă de depresie și tulburări de anxietate.
Meditația îi poate ajuta și pe cei care suferă de tulburări induse de stres. Un studiu restrâns realizat de
Massachusetts General Hospital a descoperit că practica meditației a ajutat la ameliorarea simptomelor și îmbunătățirea calității vieții la pacienții cu sindromul colonului iritabil, o boală inflamatorie intestinală. Cercetarea a corelat, de asemenea, meditația cu ameliorarea durerilor cronice.
Cum face meditația toate aceste lucruri? Se pare că poate crește activitatea în regiunile creierului implicate în reglarea durerii. Iar când vine vorba de stres și de tulburările asociate, unele cercetări au constatat că meditația activează răspunsul de relaxare al organismului, opus stării de fugă sau luptă, care alimentează anxietatea și stresul.
Există riscuri asociate cu meditația?
În cazul persoanelor care au suferit traume sau care au o predispoziție la problemele de sănătate mentală, practica intensivă a meditației poate fi destabilizatoare. Meditația poate duce și la apariția percepțiilor personale tulburătoare, în special în cazul începătorilor care aleg un nivel prea intens de meditație. Meditația necesită o instruire bună și o pregătire lentă, treptată. Ca în cazul exercițiilor fizice, este vorba despre un angajament pe termen lung și practicarea meditației în mod regulat.