De cate ori am spus asa cand eram mici? De multe ori ne-am dorit sa ajungem mari, sa avem voie sa..., sa fim ca parintii nostri. Incercam dupa atatia ani sa ne amintim... cateva dintre motivele de atunci!

Voiam sa ne dam cu ruj, sa conducem masina, sa facem copii, sa purtam pantofi cu toc, sa folosim foarfecele sau cine stie ce obiect "interzis" ?

Parintii nostri ne spuneau "ca nu e bine sa fii om mare, ca ai griji, treburi, ca e mai bine sa fii mic "... Cum simteam vorbele lor? Ii credeam? Iata ca am ajuns mari si ne gandim cu nostalgie la vremurile de atunci. Oare acum am vrea sa fim mici ca atunci? Cum reactionam cand ii auzim pe copiii nostri spunand "Vreau sa fiu mare!".

Ce am castigat si ce am pierdut crescand ? Exista ceva care nu s-a schimbat de atunci? Il gasim inauntrul nostru pe copilul care am fost?

Saptamana trecuta am abordat intrebarea DE CE, cu implicatile si dificultatile ei. Am vazut ca uneori copilul intreaba altceva decat ceea ce ni se pare la prima vedere. Ca exista motive diferite pentru a pune o intrebare si contexte diferite in care copilul alege sa o faca...

La fel stau lucrurile si in cazul dorintei de a fi mare... Imaginea pe care o au copiii despre adulti... Iata un subiect putin abordat! Ii vad mari si puternici, de neatins, se tem de ei, ii considera un sprijin, de-abia asteapta sa creasca si sa scape de ei? Probabil ca toate la un loc sau... ? Sigur ca fiecare a avut tot felul de sentimente cand era mic... Oare cat de greu ne este sa ni le amintim sau sa le punem in cuvinte ?

Dincolo de "motivele" pentru care copiii doresc sa fie mari, descoperim curiozitatea si optimismul lor fata de statutul adultului. Desenele lor ne dovedesc ca adultii si, in special parintii, sunt mai mari decat casele si arborii, capetele lor ajung pana la nori si soare.
 
Atotputernicia adultului nu intarzie sa apara in momentele cand stam de vorba cu copiii. "Cand voi fi mare, voi avea o fata si un baiat", spune o fetita de 4 ani, "Cand voi fi mare, voi lucra la NASA", afirma increzator un baietel de 5, "Las' ca ma fac eu mare si fac TOT ce vreau", suspina un baietel certat de bunica lui...

Amuzante, inteligente, naive, copilaresti, increzatoare remarcile si visele micutilor! Ce le-am spune in asemenea situatie? Cum le-am raspunde la intrebarea: "Cum este sa fii mare?" Sigur ca raspunsul depinde de cum ne simtim fiecare in pielea de "om mare".
 
Unii ar vrea sa-si incurajeze copiii sa viseze, altii sustin ca este bine sa-i prezinti cat mai realist avantajele si dezavantajele fiecarei varste, altii se grabesc sa se arate nefericiti in rolul de adulti... Dar voi ?

Si.... pana la urma... ce inseamna.... MARE? Iata o intrebare pe care o putem pune copiiilor nostri! De la ce vasrta considera ei ca un om este "mare"? Poate, insa, ca nu varsta este criteriul, ci inaltimea, banii, masina sau tocurile... Sau asa cum imi spunea un baietel, "Trebuie sa ma fac mare ca sa o pot pupa pe gura fiindca doar oamenii mari au voie asta!" Iata un criteriu demn de toata atentia !!!


de Anca Pietraru, psiholog