Fie ea fizica sau verbala, cu violenta ne-am intalnit cu totii inca de cand eram mici. Am fost in pozitia de victima dar si in cea de agresor cu diferite ocazii. Daca ar fi sa ne amintim cateva

Incercam sa vorbim astazi despre acest subiet si, mai ales despre modul in care violenta ii afecteaza pe copiii nostri.

 Vedem violenta peste tot in jurul nostru, uneori ii facem fata, alteori devenim noi insine violenti. Este greu de suportat si totusi este peste tot….Sa fie acesta un paradox ? Cine are nevoie de violenta de pe micul ecran, de la stiri, desene animate, din scoli, de pe strada, din autobuz ? Injuraturi, lupte, cuvinte jignitoare, gesturi violente…Cum ne influenteaza pe noi si pe copiii nostri ?

Iata cateva intrebari care ne preocupa ca parinti. Pe de o parte stim ca violenta este efectul unor stari psihice pe care nu le putem gestiona : nervozitatea, furia, frustrarea, supararea, revolta. Pe de alta, vedem ca oamenii au anumite satisfactii cand vad scene violente sau sunt ei insisi violenti. Ba chiar observam cu tristete ca si copii se uita la desene animate violente, in care personajele nu doar se fugaresc sau isi dau cu tigaia in cap ca in Tom si Jerry ci au modalitati mult mai avansate de a se agresa: arme laser, distrugatoare, arme chimice sau biologice.

 Copiii imita intr-adevar ceea ce vad in jur. Este modalitatea de a invata anumite comportamente si a le folosi cand voi fi mari. Fetitele isi imita mama care se fardeaza, baieteii isi imita tatal care conduce masina. Violenta este si ea imitata, atat cea fizica cat si cea verbala, atat cea reala cat si cea imaginata.

Multi parinti se plang ca micutul lor este violent, mai violent decat erau ei insisi cand erau mici. Asa incat cred ca este cazul sa ne gandim care este limita manifestarii agresivitatii la copil si de ce este depasita

. Este firesc ca baietii sa se lupte intre ei, este un gest masculin si toti copiii din toate timpurile s-au luat la tranta, s-au jucat " de-a hotii si vardistii ", s-au " impuscat " cu pistoale de jucarie sau s-au mandrit cu sabii uriase si stralucitoare. Doar ca toate erau sub forma de joc. Inainte de toate era o conventie : " hai sa ne jucam de-a… ". Exista si un sfarsit al luptei cu invingator si invins. Apoi era si o " data viitoare "…

Ceea ce depaseste acest joc, este o violenta fara explicatie, nu este o lupta cu reguli, nu este un joc, nu este un sport ci este doar o descarcare a unor trairi prea intense si cu care nu stim ce sa facem.

Sigur ca voi parintii cand veti citi aceste randuri, veti intreba : " Ce este de facut ? ". Cand copilul e violent, cand povesteste despre violenta din scoala, cand aflam despre violenta educatoarei sau profesorilor, despre a altor copii, vecini sau oameniintalniti intamplator. Cum ne putem ajuta copilul sa nu raspunda cu violenta la violenta, sa nu perpetueze sau accentueze aceste manifestari ?

Prima solutie ar fi sa vorbim cu el despre toate acestea, despre cum se numesc starile care ne fac sa devenim violenti, despre ce anume le produce, cu exemple concrete. Copiii vor ajunge astfel sa aiba o reprezentare a momentelor dificil de parcurs, ca cele in care cineva le vorbeste urat, ii loveste sau impinge, ca cele in care cineva ii frustreaza sau ii pune in inferioritate. De asemenea, este important sa-i ajutam sa faca diferente intre competitie si agresivitate, intre concurenta si violenta dandu-le exemple despre diferite situatii in care ne intrecem unii cu altii, in care facem acelasi lucru incercand sa ne iasa cel mai bine etc.

Aceste situatii sunt firesti si ele nu trebuie sa conduca la sentimente de ostilitate, la razbunare sau la desconsiderarea celorlati. Sunt momente cu care ne intalnim inca e la gradinita, cand un singur copil face cel mai frumos desen, cand unul singur castiga cursa de alergare. Copilul are nevoie sa fie invatat cum sa reactioneze la aceste situatii. Daca parintii insisi se enerveaza, se infurie, au o toleranta scazuta la frustrare, nu pot accepta ca altul sa fie mai sus sau mai bun, nu vor reusi sa invete copilul sa reactioneze fara violenta ci chiar il vor indemna sa fie agresiv.

Pe de alta parte, violenta parintilor unul fata de altul, fata de copil sau fata de alti oameni, limbajul violent pe care il folosesc cand sunt la volan, cand sunt nemultumiti, cand simt ca nu pot face fata va fi o " lectie ", din pacate, extrem de nociva pentru copiii lor. In aceeasi situatie in care ne repezim sa lovim, sa injuram sau sa dam copilul afara din camera fara nicio explicatie, putem incerca sa punem in cuvinte ceea ce simtim, sa-i spunem ca suntem maniosi, revoltati, suparati, jigniti. Putem lua o pauza in care sa ne linistim si apoi sa vorbim cu copilul sau cu partenerul despre cele intamplate.

Cu siguranta ca si voi ati trecut prin moemte dificile in care violenta poate fi cu greu evitata. Putem sa le discutam impreuna pe forum !

Psiholog Anca Pietraru
Puteti discuta cu autorul AICI