Riscurile consumului de alcool in timpul sarcinii
Alcoolul, aflat in diferite proportii in vin, bere, sampanie sau coniac, este o substanta toxica ce este tranferata foarte repede, prin intermediul circulatiei sangvine, din sangele matern spre cel al embrionului. Efectele consumului de alcool sunt cu atat mai grave in primul trimestru de sarcina.
Tinand cont de faptul ca organele fetusului se afla in plin proces de formare, acesta este deosebit de vulnerabil. In consecinta, gravida trebuie sa renunte la alcool imediat dupa ce sarcina este confirmata - ceea ce nu inseamna sa intri in panica daca ai baut o bere sau un pahar de vin cu o seara inainte de a afla ca esti insarcinata! Nu uita ca niciodata nu este prea tarziu sa faci ceea ce este mai bine pentru viitorul bebelus, asa incat redu la minimum alcoolul - sau, si mai bine, nu mai bea deloc. Micutul ar putea fi expus unor probleme de intarziere a dezvoltarii mentale si el insusi risca sa devina alcoolic la maturitate.Avort spontan, malformatii fizice, retard...
Pana in prezent, cercetatorii nu au ajuns la nici o concluzie privind la cantitatea de alcool minima pe care o poate consuma o femeie insarcinata, astfel incat micutul sa nu fie afectat. Ceea ce se stie, insa, cu precizie, este ca riscurile - avort spontan, malformatii fizice, retard sau alte afectiuni ale sistemului nervos - cresc proportional cu aportul de bauturi alcoolice consumate. O femeie insarcinata care consuma deseori alcool risca sa dea nastere unui copil cu handicapuri psihice grave, unele dintre acestea de nerecuperat, dar si de ordin fizic - malformatii ale sistemului osos, cap mult mai mic decat in mod normal, afectiuni cardiace. Dar si consumul ocazional de alcool reprezinta un factor suplimentar de risc in acest sens.
Fii ponderata!
Pericolul este considerabil diminuat daca esti ponderata - un pahar sau doua de vin la o ocazie nu constituie o problema, atat timp cat nu iti faci din asta un obicei. Da, stim ca la o iesire in grup cu prietenii este greu sa rezisti tentatiei unei beri, insa nu ignora faptul ca cedand ispitei il expui pe cel mic la riscuri enorme. Riscurile sunt cu atat mai mici cu cat sarcina este mai avansata si organele fatului s-au dezvoltat deja.
Nu doar alcoolul poate afecta sanatatea micutului!
Cu toate acestea, este bine sa stii ca nu numai consumul de alcool poate fi facut "responsabil" de eventuale probleme ale bebelusului. Starea generala de sanatate a parintilor, antecedentele lor medicale, stilul de viata, regimul alimentar al viitoarei mame, poluarea si fumatul in timpul sarcinii sunt tot atatia factori de risc pentru micut. In fapt, nici daca ai o sarcina "ca la carte" si urmezi toate regulile, nu ti se poate garanta ca totul va decurge perfect.
Fara alcool daca alaptezi!
Dar sa nu crezi ca, dupa nastere, poti bea cate beri sau pahare de vin doresti... Interdictia sau limitarea consumului de alcool se mentin si ulterior aparitiei bebelusului, in special in cazul in care alaptezi (asa cum, de fapt, este si recomandabil), pentru ca micutul absoarbe si alcool, o data cu laptele matern. Asadar, in continuare trebuie sa ai grija de tine, sa-ti supraveghezi alimentatia si sa ai un ritm de viata echilibrat. In cazul in care alternezi alaptarea cu hranitul prin biberon, poti bea moderat, la ocazii - dar nu mai mult decat echivalentul unei beri sau a doua pahare de vin, iar in seara respectiva hraneste bebelusul cu biberonul, pentru a nu-l expune nici unui risc. Tine cont de faptul ca organismul tau necesita cel putin doua ore pentru a elimina alcoolul si pregateste masa bebelusului in consecinta.
Specialistul te sfatuieste...
Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare iti recomanda ca in timpul sarcinii sa renunti in totalitate la alcool, acesta avand efecte hepatotoxice (determina leziuni la nivelul ficatului). "Indicat este sa nu consumi deloc alcool, daca esti insarcinata. Alcoolul este foarte toxic pentru bebelus si poate afecta formarea organelor. "