Am abordat de curand subiectul jocului la copii si al tipurilor de jocuri si joaca la copil. Multi parinti, educatori si alti adulti care lucreaza cu copii s-au aratat interesati in a "descifra" jocul copiilor, in a afla ce "spune" el.

Asadar revenim pentru a aduce anumite clarificari in aceasta privinta. Am vazut cu totii si ne amintim de cand eram noi insine mici, copii care se joaca "de-a mama si tata", "de-a scoala", "de-a doctorul", "de-a politistul", etc. Primul lucru care ne vine in minte este ca ei imita comportamentele celor din jurul lor sau cele vazute la televizor, citite in carti sau in desenele animate.

Totodata, unii dintre noi isi pot aminti placerea pe care o simteau cand se jucau, cum se straduiau sa isi ia cat mai in serios rolul si sa fie exact ca mama, doctorul sau doamna educatoare.  Pentru asta copii folosesc limbajul celor pe care ii reprezinta, obiecte si accesorii pe care acestia le folosesc, fie ca sunt cele reale, fie ca sunt jucarii in forma acestora, fie ca sunt alte obiecte pe care le folosesc "in loc de...".

Prin aceasta inlocuire, jocul lor devine simbolic, copiii stiind ca este doar un joc pe care il incep cu consemnul "sa ne jucam de-a...", "Tu esti..., eu sunt...". Apoi jocul este schimbat cu altul sau continuat in alta zi. Fiecare copil are un asemenea joc pe care il prefera si, in consecinta, un rol care ii aduce cele mai mari satisfactii. Insa distributia rolurilor intre copii nu este intotdeauna usoara.

Mai toate fetitele vor sa fie "doamna invatatoare" si totusi doar una va putea. Ca atare se naste o concurenta si ele folosesc toate mijloacele pentru a obtine rolul dorit. In asta consta capacitatea lor de a "negocia", de a astepta si se naste posibilitatea psihica de a amana ceva pentru mai tarziu, ceva ce vrei neaparat acum. Sigur ca uneori apar suparari, larimi sau reprosuri dar toate trec cand jocul incepe si astfel se dezvolta comunicarea intre copii.

De multe ori, in special in jocurile cu putini copii, ei fac cu randul in a interpreta personajul dorit. Intalnim insa si copii care "nu stiu sa piarda", dupa cum se exprima parintii lor, adica toleranta lor la frustrarea este prea mica si ei nu reusesc sa accepte amanarea sau invingerea in joc. Multi dintre ei prefera san u mai joace si cu timpul ajung sa se izoleze. Altii insa reusesc prin impunere sa obtina intotdeauna ceea ce doresc si adultii din jur spun despre ei ca au calitati de "lider".


De ce este important acest tip de joc?

• Pentru ca in cadrul lui copilul isi constrieste personalitatea in ritmul sau propriu;

• Pentru ca este un joc liber in care copilul poate “juca” rolul sau asa cum crede ca este mai potrivit;

• Pentru ca prin joc, el isi exprima sentimentele si trairile fata de alte personaje jucate de alti copii;

• Pentru ca apare obiectul simbolic, ce reprezinta un obiect ce tine locul altuia, luand semnificatia, calitatile si utilitatea aceluia (batul in locul pustii, creionul in locul seringii, bucatele de hartie in locul bancnotelor etc);

• Pentru ca utilizeaza o conventie. "Ca si cum..." este consemnul unui astfel de joc. Copiii amenajeaza cu scaunele si masute avute la dispozitie un magazine, unul este vanzatoarea, ceilalti sunt cumparatorii, se fac bani din hartie sau din piese etc.

Psiholog Anca Pietraru

Ii puteti adresa intrebari autorului AICI