De ce in adolescenta atatea dintre simptome au legatura cu corpul?, ne intrebam in articolul de data trecuta. Ceea ce atrage atentia la aceasta intrebare sunt cuvintele "simptome" si "corp". Este adevarat ca de la 11-12 ani pana pe la 18-19, corpul se modifica foarte mult, de la unul de copil la unul de barbat sau de femeie. Cum anume va arata corpul dupa aceste transformari nu putem prevedea si asta este de natura sa sporeasca anxietatea adolescentului.

"Cat de mari vor fi sanii mei?", se intreaba fetele, "Cat de inalt voi creste?", isi pun problema baietii. Martor la propria transformare? Fara a putea face mare lucru... si adesea luat prin surprindere de ceea ce se intampla si de ceea ce simte... Asta si pentru ca putini parinti comunica atat de bine cu copiii lor incat sa-i pregateasca pentru schimbarile de la pubertate si adolescenta. Majoritatea considera ca este prea devreme pentru a vorbi cu copiii despre probleme legate de corp si sexualitate: erectie, menstruatie, excitatie, dorinta de a seduce, sarut, atingere, placere, teama... Sigur ca copiii afla unii de la altii sau de la cei mai mari cateva dintre aceste lucruri dar senzatia interioara de confuzie persista. Unii dintre ei simt nevoia sa vorbeasca despre ce simt, despre ce au vazut, despre corpul lor, despre starile prin care trec. Sigur ca nu cu oricine, ci cu cineva apropiat, de incredere, eventual mai "experimentat". Scopul nu este doar de a afla, ci si de gasi pe altii care simt la fel, de a elimina angoasa ca este singurul caruia i se intampla asa ceva.
 
Atunci cand aceste temeri legate de transformarea corpului, de dificultatile de a se integra intr-un grup, de sentimentele pe care adolescentul le are fata de propriul corp nu pot fi puse in cuvinte, atunci cand el nu gaseste cu cine sa vorbeasca despre ele, cand nu gaseste sprijin sau uneori nici nu-l cauta, apar "simptomele" legate de corp: anorexie, bulimie, obezitate, amenoree, dismenoree, dureri fara cauze organice, palpitatii, stari de rau, ameteala, dureri de cap, boli de piele etc.

Este semnul ca suferinta pe care psihicul o resimte nu poate iesi la suprafata prin cuvinte si atunci ia calea corpului, aparand ca simptom somatic in loc de tristete, incertitudine, ingrijorare, regret, teama etc. In afara de acestea, exista si un alt mod de a spune ceva sau a cere ajutor, a exprima nevoia de ceilalti, de aprecierea si iubirea lor in mod comportamental.

Si ce anume ne este mai la indemana decat corpul pentru a atrage atentia? Asa apare dorinta implantului de silicon, a tatuajelor si cerceilor prin cele mai "originale" locuri, coafuri si culori ale parului care par a nu avea nicio legatura cu persoana care le poarta, mod de a se imbraca, incalta, accesorii  Desi nu pare, parul verde sau fesele descoperite de pantalonii cu talie prea joasa sunt un strigat de ajutor sau un semn de intrebare. Daca ar fi sa le traducem in cuvinte ar suna cam asa: "Vreau sa ma simt femeie", "Vreau sa fiu remarcata, iubita, dorita, acceptata", "Vreau sa fiu unica, deosebita prin felul meu de a fi, de a arata", "Vreau sa ma conving ca arat bine vazand ce reactie au ceilelti fata de corpul meu"...

Cum am putea ajuta un astfel de adolescent mai ales in conditiile in care el nu cere acest ajutor sau chiar il refuza? Iata o intrebare la care merita sa ne gandim atat in calitate de parinti cat si de psihologi, psihoterapeuti, medici sau profesori.

Astept parerile si experientele voastre pe forum, la rubrica Adolescenta.

de Anca Pietraru, psiholog CPAP