De cate ori nu auzim despre copiii din ziua de astazi ca detin lucruri la care multi dintre noi nu ne-am gandit ca le-am putea avea, decat dupa ce am devenit adulti?

Telefoane mobile, laptopuri - sunt doar cateva dintre lucrurile pe care pustanii de azi le poseda si la care parintii lor nici nu visau, macar, sa le puna pe lista cu dorinte de Mos Craciun.

Incearca sa-i zici mult temutul "Nu" unui adolescent care vede ca prietenii lui au ceva sau fac ceva dupa care el tanjeste si vei remarca, intr-adevar, o manie care este glasul dorintei. Dovezi ale indulgentei dusa pana la rasfat sunt si atunci cand cedam foarte usor la orice dorinta exprimata de copil:" De ce nu am si eu televizor in camera mea? Ca alti copii au. Eu de ce nu am?".

Mult prea adesea parintii reactioneaza dintr-un impuls ce tine de alta stare afectiva (de exemplu sentimentul de vinovatie ca lipsesc prea mult de acasa) si cedeaza. Ca doar trebuie sa fie liniste si pace in casa, nu? Astfel, parintii nu sunt intotdeauna constienti cand si cum alimenteaza dorintele copiilor lor. Mai mult ca sigur, ei nu-si dau seama ca, aratand o asemenea indulgenta (care lor li se pare un lucru bun) nu fac altceva decat sa-si trimita copiii, prea putin pregatiti in viata, sa faca fata unor situatii dificile si incapabili sa accepte cuvinte ca "nu", "asteapta" sau "nu chiar acum".

Dr. Tim Murphy afirma in cartea sa "Agresivitatea pasiva - cum sa o recunosti si sa controlezi la tine si la ceilalti" ca indulgenta imbraca trei forme: capitulare, confuzie si rasfat.

De multe ori parintii capituleaza ca sa fie liniste si pace sau ca sa pastreze o legatura cu copilul lor, pe care si-o doresc cu atata disperare. Altadata, s-ar putea sa actioneze in mod derutant, ca si cum ar considera ca e daunator sau nesanatos sa lasi neindeplinita solicitarea unui copil. In ecuatia rasfatului intra potopul de cadouri si atitudinea permisiva.

Indiferent din ce motiv te arati indulgent cu copilul tau, rezultatele raman aceleasi. Copilul se infurie suficient, deci obtine ceea ce vrea, deci creste cu prea putina rezistenta la stress si zero rabdare. El va lua cu el aceasta atitudine in relatiile sale viitoare si in cariera profesionala.

Incepand de la varste foarte mici, copilul are drept preocupare principala sa afle cat de mult poate stapani el din lumea din jurul lui. Exprimarea nestavilita a dorintelor ii da copilului sentimentul ca are acest control asupra celorlalti si ca nimic nu-i este refuzat. Dar cand copilul invata ca in viata lui exista oameni puternici care-l  vor opri atunci cand scapa de sub control si care ii vor intari limitele, acest lucru ii aduce un sentiment de siguranta.  

Pentru acei parinti care regreta indulgente anterioare - sa stiti ca inca nu e tarziu! Faceti un efort concentrat de-a va schimba stilul de abordare ca parinti si bizuiti-va pe incurajare din partea unor oameni care va sustin efortul - un prieten, un parinte "tovaras de suferinta", un terapeut -  pentru ca ei va pot ajuta sa distingeti intre propriile dumneavoastra conflicte si nevoile reale ale copilului dumneavoastra.


Psihoterapeut Viorica Dragomir, Clinica Aquamarin