Uneori putem vorbi despre ce simtim, putem arata celorlalti ce este in sufletul nostru. Alteori nu putem sau nu ne dam voie. Fie pentru ca sentimentele sunt prea puternice, prea dureroase fie pentru ca ne gandim ca persoanele din jur nu ne-ar intelege.

Astazi vorbim despre cum ne exprimam sentimentele si trairile in fata copiilor nostri. Despre ce facem cu ceea ce nu vrem sa le aratam si despre cum simt copiii starile noastre dincolo de cuvinte.

Oare ne amintim de cand eram noi insine mici? Ii vedeam pe parintii nostri suparati, fericiti, furioasi, tristi, bucurosi, dezamagiti sau incantati? Cum ne dadeam seama pe atunci de ce simteau? Poate dupa figura lor, expresia fetei, poate dupa gesturi, dupa ce spuneau sau dupa tonul vocii, poate dupa un oftat sau un zambet...

Uneori ii intrebam de ce sunt tristi, alteori nu, uneori ne spuneau chiar ei, alteori auzeam "Tu esti mic, nu intelegi" sau "N-am nimic, mergi si joaca-te!".

Acum, de cand suntem parinti, ne gandim ce sa spunem si ce sa nu spunem copiilor. Daca este necesar sau "bine" pentru ei sa le impartasim ce simtim, motivele pentru care suntem suparati, sperantele pe care le avem, necazurile, poate propriile noastre temeri sau indoieli.

Este dificil de gasit un raspuns care sa se potriveasca in toate situatiile. In general, tinem seama de varsta copilului si de gradul lui de intelegere, dar si de starea pe care o simtim. Sigur ca este inutil sa-i povestim micutului problemele pe care le avem la serviciu, dar in acelasi timp este daunator sa-i ascundem ceea ce simtim, mai ales atunci cand copilul "vede" din manifestarile noastre ca se intampla ceva.

Copiii, chiar si cei foarte mici, simt agitatia, nervozitatea sau ostilitatea adultilor din jur, chiar daca nu sunt exprimate in cuvinte. Atunci, in loc de "Lasa-ma in pace" sau "Nu-i treaba ta", le putem spune: "Azi sunt suparata, ma doare burta, sunt obosita, sunt furioasa". Astfel, copilul va afla ce se intampla cu mama lui sau cu alt membru al familiei, dar va afla si ce nume poarta aceste stari. Mai tarziu, va putea exprima la randul lui in cuvinte ce simte.

Atunci cand cuvintele nu sunt rostite, copilul ramane cu toata tensiunea si incarcatura afectiva a ceea ce a vazut sau a simtit. Nu se vorbeste despre trairile care sunt acolo prezente, ele nu au nume pentru copil.

Uneori, copilului i se spune cu totul altceva. De exemplu, mama ii spune: "Mi-e rau", indiferent daca este obosita, bolnava sau suparata. In acest caz, cuvintele nu se potrivesc cu ceea ce este dincolo de ele. Copilul simte in mod diferit starile mamei lui, dar ea le numeste la fel. Pentru el va ramane o enigma!

In practica, intalnim adesea copii care sunt tristi sau deprimati "fara motiv", care acuza diferite dureri sau simptome somatice, desi medical nu este gasita o cauza care sa le produca. Ei "spun" prin aceste simptome ce n-au inteles, ce-i nelamureste, sunt intrebari mute sau intrebari pe care le pun cu corpul lor pentru ca la cele in cuvinte nu au primit raspuns...

de Anca Pietraru, psiholog in cadrul CPAP