De multe ori parintii se intreaba cum sa-i spuna copilului anumite lucruri adica cum sa-i comunice ceva. Vom incerca sa ne referim la modul in care parintii sau adultii in general vorbesc cu copiii, resimt intrebarile acestora, aleg cuvintele pe care le cred potrivite, elimina anumite lucruri pe care le considera nepotrivite sau neadecvate cu varsta copilului.

De multe ori parintii se intreaba cum sa-i spuna copilului anumite lucruri adica cum sa-i comunice ceva. Vom incerca sa ne referim la modul in care parintii sau adultii in general vorbesc cu copiii, resimt intrebarile acestora, aleg cuvintele pe care le cred potrivite, elimina anumite lucruri pe care le considera nepotrivite sau neadecvate cu varsta copilului.

Unii copii sunt curiosi si vorbareti si intreaba tot felul de lucruri, incepand de la cum se fabrica diferite obiecte, la cum era pe vremea dinozaurilor, cate stele sunt pe cer, cum se fac copiii, ce inseamna un cuvant auzit afara etc. In ultimul timp, in librarii gasim multe carti scrise special pentru copii cu multe dintre aceste informatii (astronomie, anatomie, animale, tehnica, trucuri, lucru manual etc). Doar ca pana ajung sa citeasca cei mici au nevoie de ajutorul parintilor. Cartile sunt ilustrate si cu toate acestea, copiii au nevoie de explicatii pentru a le intelege. Ei se duc la bunici, parinti, alte rude si cer ajutor pentru a li se citi sau explica. Aici intervine relatia cu cei mari pentru ca ei au o anumita atitudine atat fata de curiozitatea copilului cat si fata de informatiile cerute.

Ce fac parintii cand nu stiu raspunsurile?

Uneori este adevarat ca cei mici intreaba lucruri pe care adultii nu le stiu, despre animale diferite, despre evenimente preistorice, despre diferite zone ale pamantului, despre roci si minerale, despre interiorul corpului omenesc... Unii parinti aleg sa ignore aceste intrebari, unii nu au ragazul necesar, altii insa accepta sa priveasca impreuna cu copilul cartile si sa citeasca din ele.

Cu totul altfel stau lucrurile atunci cand nu exista aceste carti, reviste sau materiale si copii intreaba pur si simplu ce le trece prin minte, ce au auzit la gradinita sau la scoala, ce au privit la televizor. Parintii declara ca sunt luati prin surprindere de anumite intrebari si nu stiu ce sa raspunda, ei dau in special exemplul intrebarilor legate de sex si de moarte dar si de sentimente si relatii intre oameni, de rudenie, de anatomie de agresivitate.

Despre ce putem discuta cu cei mici?

De fapt problema care se spune este: "Despre ce putem vorbi si despre ce nu putem vorbi cu copiii nostri?" Este o diferenta de generatie dar si una legata de relatiile parinti-copii. Multi dintre parintii de azi isi amintesc ca desi i-au framantat multe intrebari, nu le-au pus niciodata parintilor lor din rusine sau pentru ca le considerau nepotrivite. Unii dintre ei considera ca era mai bine asa decat este acum, altii insa regreta ca nu au avut o relatie mai deschisa cu parintii lor astfel incat sa stie mai multe. De aici si incurcatura pe care o simt cand isi aud copilul spunand cuvinte pe care nu le-au spus niciodata sau le-au aflat foarte tarziu. Una dintre primele reactii ale adultilor este sa interzica celui mic sa vorbeasca si chiar sa gandeasca asa ceva. Din pacate acest lucru nu este posibil pentru ca nu va produce decat modalitati prin care copilul sa incerce sa se ascunda.