Am vorbit saptamana trecuta despre copilul pe care ni-l imaginam cand suntem mici, despre jocul cu papusa pe care o ingrijim. In aceeasi perioada, copiii isi intreba parintii: "Unde eram inainte sa ma nasc?"

Mamele le raspund cum cred ca este mai bine. Unele opteaza pentru varianta: "Te-a adus barza", altele sustin: "Doamne-Doamne te-a trimis pentru ca noi ne doream un copil", altele ii povestesc despre cum a stat in burtica ei, ii arata fotografii de cand era insarcinata, profita de ocaziile in care intalnesc cu o femeie insarcinata.

Copiii accepta varianta mamei si incearca sa o sustina, uneori cu vehementa in fata altor copii care au alte variante. Care "teorie" are cel mai mare succes la gradinita sau in parc? Va las sa descoperiti singuri stand in preajma celor mici...

Dupa ce majoritatea copiilor ajung pe un drum sau pe altul la concluzia ca in burtica mamei au stat si ei inainte sa se nasca, apare in mod firesc intrebarea: "Dar acolo cum am ajuns?"

Daca pana acum s-au mai descurcat mamele, de-acum incolo devine o adevarata problema de familie. Mamele se retrag adesea si isi lasa sotii sa raspunda la aceasta intrebare. Dar oare tatii se descurca mai bine? Opiniile sunt si mai impartite decat la prima intrebare. Unii evita intrebarea, schimba discutia, altii amana raspunsul: "o sa afli cand vei fi mare", copiii raman cel mai adesea fara un raspuns satisfacator din partea parintilor asa ca... merg sa caute in alta parte... la prieteni, colegi de scoala, copii mai mari, alte rude. Astfel parintii au scapat de grija si copilul a gasit pe cineva care sa-i satisfaca curiozitatea !

V-ati confruntat cu o astfel de intrebare din partea copilului vostru? Cum v-ati descurcat? Poate mai important decat ce ati raspuns pe moment este ce ati simtit... surpriza (nu va asteptati la o asemenea intrebare), enervare legata de faptul ca nu sunteti hotarati ce sa-i spuneti si ce nu, bucurie ca micutul a crescut si intrebarile lui dovedesc asta...

Haideti sa vedem impreuna, asa cum am face-o daca am fi impreuna la Family Studio - Scoala parintilor, ce ii trece prin minte unui parinte cand aude aceasta intrebare si ce anume asteapta copilul.

Parintii sunt luati prin surprindere, se simt jenati si se gandesc adesea ca e prea devreme sa-i spuna copilului despre actul sexual, nu stiu cum s-o faca, de unde sa inceapa, cat de mult sa-i spuna... Putini sunt cei care incearca sa afle ce intreaba copilul. Pentru ca, de fapt, copiii au o anumita imagine cand pun intrebarea; nici o intrebare nu apare fara un raspuns posibil astfel incat a vorbi cu copilul despre acest lucru nu presupune neaparat a raspunde la o intrebare asa cum ne-o imaginam noi. Parintii se sperie gandind ce ar intreba ei, fara sa tina seama ca un copil poate avea altceva in minte.

Copilul asteapta in primul rand ca parintele lui sa vorbeasca cu el. Orice raspuns este mai bun decat nimic, decat o amanare sau chiar o dojana, cum se mai intampla in astfel de cazuri ("nu mai intreba prostii d-astea, du-te si joaca-te!"). Mai mult decat atat, raspunsurile de tip tehnic (se face asa, apoi asa...) cu amanunte legate de anatomia si fiziologia sexuala sunt cel mai adesea nesatisfacatoare pentru copil si chiar prost primite ("nu te cred", spune copilul parintelui care cu chiu cu vai se straduie sa-i explice cat mai bine). Intrebarea lui nu este atat de precisa si nu se refera la actul sexual in sine ci la originea lui, la dorinta parintilor de a avea copii, la "a face ceva" pentru a-i avea. Mai degraba un raspuns legat de relatia dintre mama si tata, de iubirea si dorinta lor, de placerea lor de a fi unul langa altul, foarte aproape, de a face ceva impreuna va fi un raspuns multumitor pentru copil. Pe parcursul discutiei, el va pune alte intrebari atat mamei cat si tatalui daca ambii sunt prezenti sau chiar le va dezvalui ce stie el, ce a auzit de la alti copii, ce a vazut la televizor sau cum isi imagineaza...

de Anca Pietraru, psiholog
CPAP (Centrul de Psihologie de Actiune si Psihoterapie)