De cele mai multe ori cand auzim ca unui copil ii este frica, intrebam: "De ce ii este frica?". Poate dincolo de obiectul sau situatia care ii produce frica, este important de unde vine aceasta frica, a cui este ea, de unde a "luat-o" copilul.

Din pacate, multe dintre fricile copiilor sunt produse chiar de adultii cei mai apropiati, care ii sperie cu "bau-bau", "lupul cel rau", "tiganii care il vor lua", "Doamne-Doamne care te pedepseste" etc.

Situatii deloc rare sunt si cele in care copilul este inchis in camera, tinut pe intuneric, dat afara din casa, i se face bagajul pentru a fi dus la "internat" sau la "scoala de corectie" etc. Situatiile in care un vecin sau un prieten este rugat sa se prefaca a fi "omul rau", "politistul", "doctorul care face injectii" etc.

De ce apeleaza parintii la aceste sperieturi dincolo de scopurile bune de hrani sau culca copilul? Iata o intrebare la care merita sa ne gandim putin! Oare au fost ei insisi victimele acelorasi metode cand erau mici? Oare le vad la altii si le considera eficiente si inofensive? In sensul ca cel mic mananca tot din farfurie atunci cand ii este frica de "bau-bau" si altfel n-ar fi mancat... Sunt parinti care se justifica spunand: "Asta este singura metoda care functioneaza, altfel nu il fac sa ma asculte". Altii care sustin ca un copil "trebuie sa stie de frica".

Intalnim in practica si situatii in care parintii aduc copilul la psiholog "pentru ca ii este frica". Sa ramana singur, sa doarma pe intuneric, de doctor, de caini, de oameni necunoscuti, de apa etc. Scopul principal al terapiei nu este sa inlature aceasta frica, sa o faca sa dispara, ci sa ii afle cauza.

• Cum a ajuns copilul sa se teama de...?
• Care sunt situatiile in care apare respective frica?
• Care sunt cauzele ei?

De cele mai multe ori, adultul are un rol important in procesul terapeutic, mai ales cand copilul este sub varsta de 10 ani. Descoperim atunci din spusele parintelui cel putin o frica similara sau de aceeasi intensitate la un alt adult din familie. Rareori, copiii se tem de intuneric doar pentru ca au privit desene animate cu monstrii. De cele mai multe ori, altcineva simte o frica, dar se straduieste sa o ascunda in fata copilului.

Copiii care se tem de tot felul de lucruri au mame sau bunici anxioase care isi fac mereu "griji", chiar daca nu le este frica de ceva concret. Cele care "feresc" copilul de felurite pericole reale sau imaginare, care vaneaza microbi, pentru care orice inghetata duce inevitabil la antibiotice, pentru care a te juca cu copiii inseamna a te lovi sau a invata cuvinte urate...

In afara acestor situatii, exista si acelea in care frica este complet inconstienta atat pentru copil, cat si pentru adult. Este frica ce a aparut la un moment dat, fara legatura cu altceva, care nu are o explicatie, este "din senin". De obicei, ea are intensitate foarte mare, nu trece in nicun fel, nu variaza in functie de situatii, nu poate fi atenuata cu nimic. Ba chiar impiedica desfasurarea unor activitati importante ale copilului. Atunci situatia este mai grava, cauzele sunt profunde si ajutorul specializat este absolut necesar.

de Anca Pietraru, psiholog in cadrul Centrul de Psihologie de Actiune si Psihoterapie