Ne oprim putin asupra acestui termen pentru a vedea care este sensul pe care adultii i-l confera si ce spun ei de fapt cand vorbesc despre copii si adolescenti obraznici. Deschidem aceasta discutie pentru ca folosirea cuvintelor este foarte importanta si exprimarea sesnului cel mai adecvat. Copiii si adolescentii invata de la adulti nu doar aceste cuvinte si expresii, cat si momentele in care le folosesc, persoanele carora le adreseaza.

Intr-o anumita masura, obraznicia este legata de lipsa de respect, lipsa de rusine, aroganta, impertinenta, alteori chiar ironia sau indrazneala exagerata.

O atitudine obraznica este asadar una care nu tine seama de limitele de politete fata de cei prezenti, ba chiar este menita sa enerveze, sa infurie pe cei carora le este adresata. Alteori poate fi semnul unei razbunari, unei enervari pe care cel ce o simte nu o poate exprima altfel.

Important pentru acest context este starea emotionala a celor implicati in comunicare. Ei nu pot sa exprime altfel ce simt pentur ca enervarea ii copleseste.

Ne ocupam de acest aspect pentru ca el apare foarte des in comunicarea dintre adulti si copii sau adolescenti. Exista insa, doar obraznicia copiilor si adolescentilor fata de adulti. Invers nu. Ceea ce ne spune ca ei nu reusesc sa pastreze limitele comunicarii cu adultii sau adultii nu sunt capabili sa gestioneze situatia si sa-i ajute sa exprime fara obraznicie ce au de spus. De afpt, este acelasi context ca atunci cand nu mai putem exprima ce simtim sau gandim si folosim violenta verbala, prin injuraturi sau jigniri sau cea fizica.

Cum ar putea adultii sa pastreze comunicarea cu adolescentii si copiii astfel incat aceastia sa nu ajunga la obraznicie? Iata o intrebare care merita atentie intrucat obraznicia ne arata ca deja un anumit prag a fost depasit si comunicarea nu mai este eficienta.. Cei ce vorbesc nu mai gasesc o modalitatea suficienta sa se inteleaga, sa puna in cuvinte ideile lor, nemultumirile, diferentele de opinie, revolta, furia.

Astept parerile voastre si exemple legate de acest subiect.

Psiholog Anca Pietraru

Ii puteti adresa intrebari autorului AICI