Aspecte psihologice ale unei intrebari banale

Intrebarea de care vorbim este una dintre primele si poate cea mai frecventa. In spatele ei se afla mai multe intrebari: "Cum se numeste asta?", "La ce foloseste asta?", "Cum functioneaza asta?".... Este dorinta si nevoia lui de a explora, de a cunoaste si de a intelege lumea din jur. Parintii, bunicii, fratii mai mari sunt in jurul lui pentru a-i arata, explica, numi ceea ce-l inconjoara.
 
Asta daca ne referim la intrebarea pe care o pune copilul mic, cu interes, curiozitate atunci cand vede ceva nou, cand nu intelege ceva, cand vrea sa afle mai mult. Multi parinti se simt incurcati cand li se pune aceasta intrebare. De ce? Fie pentru ca li se pare complicat sa explice copiilor, fie ca dureaza prea mult, fie ca nu vor sa le spuna cum se numeste respectivul lucru sau la ce foloseste.

Atunci folosesc diferite metode pentru a iesi din incurcatura. "Lasa ca iti spun alta data", "Esti prea mic pentru asa ceva", "Nu mai intreba toate prostiile", "Nu pune mana pe asta" etc.

Va amintiti de intrebarile de acest gen pe care le puneati cand erati mici? De curiozitatea de atunci, de dorinta de a afla tot, de a descoperi cat mai mult... Va amintiti poate si cateva dintre raspunsurile parintilor.

Acum cand suntem parinti, ne gandim adesea la cum era cand eram noi insine mici si comparam modul in care ne simtim parinti cu modul de a fi al parintilor nostri. Asta pentru placerea amintirii, dar si pentru a face altfel ceea ce nu ne-a placut la parintii nostri...

Sigur ca fiecare dintre noi isi aduce aminte cateva dintre intrebarile pe care le-a pus in copilarie si de raspunsurile pe care le-a primit. Dar sa nu uitam ca aceeasi intrebare poate veni si din partea celor mari. Tonul revoltat, dezaprobator al parintilor care intreaba: "Ce este asta?", uitandu-se incruntati...

Asteptand ca micutii sa dezvaluie prostia facuta, sa recunoasca ceva sau... Va amintiti o astfel de situatie de cand erati mici? Ce ati simtit atunci? Cum era intrebarea parintilor? Ei asteptau o explicatie, o justificare.... dar voi?

Si intrebarea adultilor ascunde in spatele ei o multime de intrebari: "Ce-ai facut aici?", "De ce ai facut asta?", "Cum ti-a venit asa o idee?" etc.

Cel mai important este insa scopul intrebarii. Unii parinti intreaba pentru a afla ce s-a intamplat, altii in schimb nu asteapta explicatia copilului, astfel incat intrebarea este de fapt o cearta. Cu atat mai mult cu cat tonul ei intareste acest lucru. De aceea multi copii se obisnuiesc sa nu raspunda, lasand capul in jos sau incepand sa planga. O parte dintre ei asociaza mai apoi orice intrebare cu o cearta si ajung sa nu raspunda la intrebari simple, la care de altfel stiu prea bine sa raspunda.

Problema devine acuta la scoala, cand copilul se simte certat sau nedreptatit ori de cate ori este intrebat "De ce ai facut asta?", "Ce ai scris aici?", "Ce ai invatat?" etc.

Pentru a preveni aceste manifestari si anxietatea copiilor legata de intrebari, este necesar sa folosim un ton calm atunci cand punem intrebari si sa nu amestecam cearta, reprosul, amenintarea cu eventuale intrebari. De asemenea, sa lasam copilului timp sa raspunda la intrebare si sa-l incurajam sa gaseasca un raspuns ajutandu-l daca este nevoie.

Astfel, el va invata ca orice intrebare are un raspuns, pentru orice actiune a existat un motiv, orice lucru are un scop etc.
 
Si poate cel mai important este sa ii puneti copilului doar intrebari la care poate raspunde, sa nu incercati sa-l lasati "fara replica". Chiar daca intrebarea este dificila, este important sa inteleaga ca poate gasi un raspuns si sa fie motivat sa il caute.

Articole urmatoare: "NU", "Cine este copilul nostru?", "A fost odata ca niciodata..."

de Anca Pietraru, psiholog