Loţiunea pentru plajă: Cum eviți riscul de cancer de piele
Dacă nu înlocuim crema de plajă la timp, riscul de a dezvolta cancer de piele creşte considerabil din cauza expunerii la razele ultraviolete.
Potrivit unui sondaj citat de cotidianul britanic Daily Mail, aproape trei sferturi (74 la sută) dintre britanicii care pleacă în vacanţă în acest an sunt în pericol de a se îmbolnăvi de cancer de piele pentru că folosesc loţiune de plajă expirată.Cele mai multe creme de plajă au un termen de utilizare de până la 12 luni de la data de cumpărare, perioadă la sfârşitul căreia producătorii nu mai oferă garanţie pentru abilitatea loţiunilor de a bloca razele ultraviolete.
Totuşi, britanicii cu planuri de vacanţă au spus, în marea majoritate, că urmează să folosească loţiuni mai vechi de un an, iar în multe cazuri mult mai vechi, notează ziarul citat de agenția Mediafax.
O treime din participanţii la sondaj (32 la sută) au spus că vor lua în bagaj creme de plajă vechi de doi ani, în timp ce o altă treime a recunoscut că foloseşte cremă de mai mult de trei ani vechime, iar 15 la sută dintre respondenţi au spus că păstrează acasă cremă de plajă şi de patru ani.
65 la sută dintre respondenţii la sondaj nu erau conştienţi de faptul că cele mai multe creme de plajă expiră după 12 luni.
"Loţiunile de plajă îşi pierd abilitatea de a bloca razele ultraviolete după un an, aşadar este recomandat să înlocuim produsele în fiecare vară"
"Dacă verifici eticheta loţiunilor de plajă, cele mai multe dintre ele sunt marcate cu recomandarea producătorului de a fi folosite pentru numai 12 luni de la achiziţie. Eficienţa se va deteriora considerabil după această perioadă, iar ingredientele active îşi vor pierde puterea şi rişti să rămâi cu foarte puţină sau zero protecţie împotriva razelor ultraviolete dăunătoare."
Expunerea la razele ultraviolete este un factor cheie în dezvoltarea cancerului de piele, iar în ultimii 30 de ani, în Marea Britanie, melanomul malign s-a dovedit a fi forma de cancer cu cea mai mare viteză de dezvoltare.
"Este atât de important să îţi protejezi pielea împotriva razelor ultraviolete şi nu este vorba doar despre evitarea cancerului. Acţiunea dăunătoarea a soarelui îmbătrâneşte pielea prematur, cauzând urme şi riduri adânci", a adăugat Emma Leslie.
Recomandarea Sistemului de sănătate din Marea Britanie este ca loţiunea folosită să aibă un factor SPF de cel puţin 15 pentru a preveni deteriorarea pielii.
Foto: Hepta