Studiu: Unele alimente întârzie, altele grăbesc instalarea menopauzei
Sănătate · Ginecologie / 06.05.2019

Este foarte bine cunoscut faptul că ceea ce mănânci îți afectează hormonii. Unele alimente reușesc să echilibreze organismul, în timp ce altele îi afectează buna funcționare.

Recent, cercetătorii au descoperit că există o conexiune strânsă între anumite diete și vârsta la care femeile încep să intre la menopauză. Se pare că poți întârzia instalarea menopauzei dacă faci unele schimbări în alimentație. 

Potrivit unui studiu publicat în Journal of Epidemiology, femeile care mănâncă pește gras cu regularitate intră la menopauză cu trei ani mai târziu decât cele care nu consumă pește gras. 

Leguminoasele au fost, de asemenea, asociate cu întârzierea instalării menopauzei. Printre acestea se numără fasolea, lintea, năutul, mazărea etc. Pe de altă parte, o alimentație bogată în carbohidrați, precum paste sau orez,a fost corelată cu un debut mai timpuriu al menopauzei.

"Vitamina B6 și zincul au fost, de asemenea, asociate cu instalarea menopauzei în mod natural la o vârstă mai înaintată", se arată în studiul citat. Pe de altă parte, cercetătorii au descoperit că femeile care sunt vegetariene intră la menopauză la o vârstă mai tânără decât cele care nu sunt vegetariene. 

Studiul nu a fost realizat pe baza a câtorva subiecți, ci au fost analizate datele a peste 14.000 de femei. Dar toate femeile care au participat la studiu locuiau în Marea Britanie, astfel încât cercetarea nu are o diversitate prea mare. Cu toate acestea, corelația dintre regimul alimentar și vârsta de instalare a menopauzei arată că alimentația are, într-adevăr, un efect mai puternic asupra sănătății organismului decât ne imaginăm.

Pe de altă parte, schimbarea stilului de viață și a regimului alimentar ar putea fi o soluție la îndemână pentru femeile care se confruntă cu simptomele perimenopauzei sau care au un risc ridicat de instalare precoce a menopauzei.

Perimenopauza este etapa de tranziție de la perioada de fertilitate la menopauză. Specialiștii consideră că perimenopauza începe cu cicluri menstruale neregulate, cauzate de scăderea funcției ovariene, și se încheie la un an după ultima menstruație. Această tranziție poate dura în medie trei sau patru ani, deși poate dura chiar și câteva luni sau se poate extinde și pe o durată de zece ani. 

Principalele simptome apar de obicei în jurul vârstei de 40 de ani sau chiar mai devreme. Printre acestea se numără ciclul menstrual neregulat, menstruații abundente sau bufeuri. Ciclul menstrual se poate opri brusc pentru unele femei, în timp ce altele ar putea avea menstruație neregulată ani la rând. 

Simptomele perimenopauzei sunt:

menstruații neregulate;
uscăciune vaginală;
păr subțire și piele uscată;
pierderea densității osoase;
bufeuri;
frisoane;
transpirații nocturne;
probleme cu somnul;
schimbări de dispoziție;
creșterea în greutate și metabolismul încetinit.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro