Caz incredibil în România. Operată de fibrom gigant, rămâne însărcinată după 2 luni
Aproximativ 25% dintre femeile cu vârsta cuprinsă între 35 şi 40 de ani suferă de această boală, conform unui studiu recent realizat
Dr Silviu Iștoc, medic specialist Obstetrică-Ginecologie, a realizat cu succes o operaţie prin care a îndepărtat laparoscopic un fibrom uterin gigant aflat în necroză, păstrând intact uterul pacientei de 30 de ani, care a rămas însărcinată la două luni după operaţie.
”Pacienta s-a prezentat în 2014 cu un fibrom cât o sarcină, fără nicio speranţă, după numeroase consulturi în care singura variantă prezentată era operaţia de histerectomie, care presupune extirparea întregului uter. Intervenţia a durat aproximativ 3 ore, operaţia a fost una dificilă, fibromul fiind mai mare decât uterul şi dificil de operat chiar şi pe cale clasică. I s-au administrat antibiotice, iar după două săptămâni am operat-o laparoscopic, putând păstra uterul şi eliminând doar tumoarea gigant. Recuperarea a fost foarte rapidă, în doar două zile pacienta fiind externată”, explică dr. Silviu Iștoc, medic specialist Obstetrică-Ginecologie la Spitalul Medicover, în cadrul Departamentului de Medicină Materno-fetala şi Chirurgie Ginecologică Minim Invazivă.
La doar două luni după operaţie, pacienta a rămas însărcinată şi a născut în ianuarie 2016 o fetiţă perfect sănătoasă. Sarcina a decurs foarte bine, ajungând până la termen. La naştere, uterul a rezistat foarte bine, ţinând cont de operaţia suferită.
„Şansele de a rămâne însărcinată sunt întotdeauna mai mari prin efectuarea intervenţiei laparoscopice decât prin operaţia deschisă. În cazul celei din urmă apar anumite aderențe, nişte cicatrici interne mai extinse care pot afecta trompele uterine şi pot cauza infertilitatea. Operaţia este una dintre cele mai dificile intervenţii laparoscopice din punct de vedere tehnic, mai ales în cazurile în care dimensiunea fibromului este foarte mare”, explică Dr. Silviu Iștoc.