Ai arsuri la stomac şi nu ştii ce trebuie să faci ca să scapi de ele! Află de la celebrul Dr. Oz din ce cauză apare acest simptom şi cum îl poţi trata!
Ai arsuri la stomac şi nu ştii ce trebuie să faci ca să scapi de ele! Află de la celebrul Dr. Oz din ce cauză apare acest simptom şi cum îl poţi trata!
Arsurile la stomac sunt cauzate de boala de reflux gastrointestinal. Simptomele apar atunci când sucurile acide din stomac urcă în esofag, tubul care leagă gâtul de stomac. În timpul procesului de digestie, sfincterul esofagian inferior (zona care leagă esofagul de stomac) este relaxat pentru a permite alimentelor ingerate să treacă din esofag în stomac, după care se contractă la loc, explică Dr. Oz. În stomac, hrana întâlneşte sucurile gastrice acide şi enzimele care sunt necesare pentru digestie, însă în unele cazuri sfincterul esofagian inferior nu se închide la loc şi permite urcarea sucurilor acide din stomac in esofag. Acest lucru cauzează acele arsuri îngrozitoare pe care le resimţi în capul pieptului.
Putem să vorbim despre o boala de reflux gastrointestinal atunci când arsurile la stomac intense apar de cel puţin două ori în fiecare săptămână, spune Dr. Oz. Dacă ai constatat că ai arsuri stomacale dese este recomandat să mergi la un consult gastroenterologic pentru a depista cauza si a urma un tratament adecvat. Dacă nu tratezi arsurile stomacale frecvente trebuie să ştii că acestea pot cauza leziuni pe esofag care degenerează în timp în gastrită, ulcer şi în foarte rare cazuri se ajunge la cancer, avertizează Dr. Oz.
Cele mai frecvente simptome care anunţă boala de reflux gastrointestinal sunt: arsurile stomacale, regurgitare, tuse, răguşeala şi tendinţa permanentă de curăţare a gâtului.
Ca să reduci arsurile la stomac trebuie să identifici care ar fi motivul pentru care sfincterul nu funcţionează normal în unele cazuri. De aceea, Dr. Oz explică câteva dintre motivele care ar putea fi la bază:
1. Alimentele acide care irită esofagul şi pot să slăbească sfincterul. În această categorie intră citricele, sucul de roşii, prăjelile, ceapa, sucurile carbogazoase, alimentele picante, mâncărurile foarte grase, cafeaua, ceaiul, băuturile care au în combinaţia lor cafeină, ciocolata şi menta. Dr. Oz spune că s-a demonstrat că în unele cazuri, sarea Himalaya poate să reducă aciditatea. De asemenea, o linguriţă de bicarbonat de sodiu luată cu un pahar de apă plată poate să reduce intensitatea arsurilor la stomac.
2. Grăsimea abdominală poate să favorizeze apariţia arsurilor la stomac. Persoanele care sunt supraponderale pot să scape de acest simptom dacă reuşeşsc să slăbească.
3. Ţigările şi alcoolul măresc aciditatea din stomac. Astfel că este de preferat să renunţi la fumat şi să consumi alcool doar ocazional ca să nu ai probleme cu arsurile.
4. Cinele copioase şi luate târziu în noapte pot să genereze arsurile. Este de preferat să nu te întinzi în pat imediat după ce ai luat masa şi să laşi să treacă 3 ore după ce ai luat masa înainte de a merge la culcare. Dacă arsurile apar noaptea, alege o pernă mai înaltă şi dormi pe partea stângă pentru a uşura simptomele.
Soluţiile lui Dr. Oz
- Mestecă gumă şi fă mişcare. Guma de mestecat favorizează formarea salivei care neutralizează acidul. De asemenea, plimbările fac bine în general organismului.
- Dacă simptomele persistă trebuie să mergi la un medic gastroenterolog care să prescrie un tratament cu antiacide.
- Evită: alimentele grase, cafeina, carnea tocată, chipsurile, ciocolata, reţetele coapte cu o cantitate mare de grăsime, sosurile grase pentru salate, alcoolul, alimentele procesate din carne, cartofii prăjiţi, citricele, roşiile, cartofii, ceapa, usturoiul, pastele cu brânză, pastele cu sos de roşii sau de smântână, lactatele cu multă grăsime.