Idei greșite despre afecțiunile glandei tiroide și cum să învingi sentimentul de vinovăție
Poate prietenii sau membrii familiei încearcă să te ajute, dar există foarte multe concepte eronate legate de felul în care se manifestă afecțiunile glandei tiroide. Ia măsuri pentru a depăși sentimentul de vinovăție și a te simți mai bine.
Afecțiunile glandei tiroide sunt adesea diagnosticate tardiv, iar felul în care reacționează persoanele apropiate poate accentua starea neplăcută. În cadrul chestionarelor realizate s-au clasificat afirmațiile cel mai frecvent întâlnite și pe care pacienții le consideră contraproductive.
Iată câteva lucruri care se spun des, dar care nu sunt corecte și pot răni pacienții:
- „Mi s-a spus că trebuie să am voință și să fiu activă, dar ceilalți nu realizează că am foarte multă putere pentru simplul fapt că mă ridic din pat în fiecare zi. Pur și simplu nu există energie pentru altceva”
;
- „Mi-aș dori să înțeleagă și ceilalți că afecțiunile glandei tiroide sunt un lucru real, nu o boală închipuită sau inventată. Am dureri în fiecare zi, obosesc, nu pot dormi, mă îngraș, mă ustură gâtul tot timpul, am simptome alergice, umflături și multe alte probleme. Obișnuiam să realizez mai multe activități simultan, iar acum am noroc dacă reușesc să dau cu aspiratorul prin casă fără să trebuiască să mă odihnesc la jumătatea intervalului”;
- „Aș vrea ca și partenerul meu să mă înțeleagă, în loc să creadă că exagerez și să refuze să se informeze mai mult despre bolile autoimune”
;
- „Este foarte deranjant să vină cineva să-mi spună să nu am de ce să mă agit pentru că aceste afecțiuni se tratează foarte simplu. Nu este adevărat”;
- „Mă uimește că până și oamenilor care vor să mă ajute le vine greu să creadă că toate simptomele mele sunt legate de glanda tiroidă. Nu citesc deloc despre boala Hashimoto și atribuie simptomele mele diferitelor știri pe care le-au auzit”;
- „Multe persoane își închipuie că eu vreau să las anxietatea să mă predomine. Și pe mine mă deranjează, dar nu am ce face”
.
Este foarte important să privești dincolo de ideile eronate și să nu te lași afectat de comentariile care sugerează că nu vrei decât să fii în centrul atenției.
Sentimentul de vinovăție
Din păcate în momentele în care nu poți întruni așteptările celorlalți te-ai putea simți vinovat pentru că simptomele nu te lasă să acționezi așa cum ți-ai dori. Totul începe, însă, cu tine.
Iată cum să procedezi pentru a neutraliza sentimentul de vinovăție înainte să-ți facă rău:
1. Definește sursa vinovăției
Vinovăția este, de fapt, teamă la origine, deci de ce te temi? Te gândești că nu reușești să faci tot ce trebuie acasă sau la serviciu? Te îngrijorează ideea că nu ești un părinte bun sau un prieten pe care ceilalți să se poată baza? Încearcă să scrii aceste sentimente într-un jurnal pentru a reuși să le examinezi și a realiza de unde provin. Nu uita că dacă începi să scrii multe propoziții care încep cu „ar trebui”, de exemplu „ar trebui să pot să fac curat în toată casa de două ori pe zi” sau „ar trebui să am mereu energie pentru a mă juca alături de copii”, acestea sunt, de fapt, afirmațiile sau opiniile altcuiva.
2. Iartă-te
După ce ai realizat care sunt lucrurile de care te temi este momentul să te întrebi dacă sunt lucruri pentru care merită să te îngrijorezi. Sunt temeri obiective, cu un fundament logic? Este foarte probabil ca situația să nu fie atât de gravă cum crezi. Ai o afecțiune clasificată medical și nu ai de ce să te învinuiești pentru acest lucru. Simptomele asociate cu afecțiunile glandei tiroide nu sunt cauzate de tine și nu te fac un partener, un părinte sau un prieten care trebuie ocolit sau criticat.
3. Renunță la auto-critică
Nu ai cum să te ierți cu adevărat dacă vei continua să te critici. Mai bine analizează care sunt lucrurile care te determină să te învinovățești. I-ai spune așa ceva celui mai bun prieten al tău, partenerului sau copilului tău? Dacă răspunsul este negativ atunci de ce te supui chiar pe tine unui asemenea tratament? Începe să scrii gândurile negative și ia-ți un angajament față de tine însuți de a le limita și elimina complet.
4. Ia măsuri pentru a te vindeca
Este adevărat că nu tu ai ales să te îmbolnăvești, dar cu siguranță poți alege să îți revii. Este un proces de lungă durată, așa că vei avea nevoie de răbdare și perseverență.
5. Vorbește deschis despre experiența ta
Este foarte util să discuți deschis cu familia și prietenii despre modul în care te afectează boala. Explică-le și cum percepi comentariile lor și de ce tip de sprijin vei avea nevoie pentru a te simți mai bine. Cere-le să te accepte așa cum ești, să aibă compasiune pentru tine și să acționați împreună în cadrul strategiei de vindecare.