Ce au în comun persoanele care suferă de afecțiuni ale glandei tiroide
Un pas important spre vindecarea afecțiunilor glandei tiroide este mentalitatea potrivită. Problema este că gândurile negative copleșesc persoanele care au acest diagnostic. Află ce au în comun.
De câte ori ai auzit afirmația: „dar ești tot timpul bolnav”? De la partenerul de viață, de la prieteni, de la colegi sau chiar de la copiii tăi. Este greu să depășești o asemenea situație pentru că este ca și cum ai fi acuzat că te simți rău intenționat sau că inventezi totul pentru a atrage atenția. Poate fi dureros și frustrant să vezi cum se repetă acest scenariu.
Multe persoane care au afecțiuni ale glandei tiroide luptă cu sentimentul de vinovăție pentru că au impresia că-și dezamăgesc familia, prietenii și copiii. De exemplu, vor fi nevoite să refuze ieșirile în oraș de multe ori, nu vor merge în excursii sau la dans, iar la un moment dat prietenii ar putea renunța să le invite și sentimentul de izolare se va intensifica.
Afecțiunile glandei tiroide au consecințe negative în plan emoțional, mai ales dacă nu au fost diagnosticate. Regretele provocate de faptul că nu pot petrece timp alături de copii și nu se pot juca împreună cu ei sunt greu de depășit. În unele cazuri vor avea nevoie de toată energia numai pentru a sta pe canapea, suferind foarte mult când copii au nevoie de atenție și activitate, dar nu le pot oferi acest lucru.
Când nu te poți scula din pat din cauza oboselii, când te simți copleșit sau panicat din cauza anxietății sau când nu faci față tuturor simptomelor care se manifestă simultan este imposibil să le dai celorlalți ce au nevoie. Aceste probleme de sănătate îți vor afecta fiecare parte a vieții cotidiene, de la performanțele și contribuția la locul de muncă sau la școală până la implicarea în comunitate și activitățile pe care le poți realiza alături de familie și prieteni.
Sentimentul de singurătate persistă
În unele cazuri se întâmplă ca persoanele care au afecțiuni ale glandei tiroide să aibă mai multe zile la rând în care se simt bine și toți apropiații observă acest lucru, astfel încât pare că totul a revenit la normal. Problema este că va apărea multă confuzie când săptămâna următoare încep să anuleze toate planurile pe care le-au făcut și le spun copiilor că se simt rău sau că trebuie să se odihnească. Aceste afecțiuni amplifică sentimentul de singurătate pentru că este foarte greu ca și ceilalți să înțeleagă ce se întâmplă.
Obiceiurile comune ale persoanelor care au afecțiuni ale glandei tiroide
Nimic nu este mai neplăcut decât să vezi că prietenii, familia sau chiar șeful tău nu cred că nu te simți bine și nu înțeleg că suferi.
Un inconvenient major este și faptul că aceste persoane evită să ceară ajutor, având următoarele caracteristici comune:
- se supun constant unei presiuni crescute pentru că vor să facă totul personal;
- sunt obișnuite să aibă grijă de ceilalți, punând propriile nevoi pe plan secundar;
- simt că trebuie să controleze orice situație;
- pot fi timide sau nesigure și își fac mereu griji cu privire la ce gândesc ceilalți despre ele;
- fac totul pentru a evita conflictele: nu se simt bine dacă trebuie să aibă o discuție în contradictoriu și se lasă ușor învinse de argumentele celorlalți;
- se simt adesea izolate de cei din jur, chiar și de familie: au senzația că sunt multe lucruri pe care nu le pot împărtăși celorlalți, de exemplu propriile convingeri, stilul de viață sau alegerile făcute. Au tendința de a-și ascunde adevărata personalitate pentru a obține iubirea și aprobarea celorlalți;
- vorbesc destul de mult, dar își epuizează rezervele de energie în acest mod;
- le este greu să fie directe, iar acest lucru contribuie la acumularea regretelor și a furiei pentru că simt că nu pot spune ce gândesc și nu-i pot trage la răspundere pe ceilalți pentru acțiunile lor.
Dacă te recunoști în această caracterizare, să știi că nu este o coincidență. Acest tip de afecțiuni te fac să te simți vinovat pentru că vrei foarte mult să poți controla situația și să fii din nou persoana pe care să se poată baza cei la care ții. Cel mai important lucru pe care îl poți face pentru a-ți reveni este să vorbești despre felul în care te simți. Poate că ai prefera să faci orice altceva decât să explici ce simptome ai, dar numai în acest fel îi vei ajuta pe cei din jur să te înțeleagă și vei elimina ideile greșite.