Cauzele dermatitei de contact sunt peste tot!
Dermatita de contact este o afectiune cutanata inflamatorie, care apare in momentul in care pilea intra in contact cu substante chimice, numite alergene.
Dermatita alergica de contact poate sa apara la orice varsta, dar este mai frecventa la persoane de varsta medie. Aceasta se instaleaza la mai multe zile, saptamani sau luni de contact cu substanta respectiva. Pielea devine mai rosie, frecvent apar vezicule, iar pruritul este constant. Daca expunerea la substantele respective persista, leziunile cutanate se cronicizeaza, si pielea devine mai groasa. In prima faza reactia este mai pronuntata la locul de contact, dar in timp poate erupe si afecteaza si alte regiuni cutanate.Cele mai afectate zone cutanate sunt: pleoapele, organele genitale, gatul si mainile. Aceasta predilectie este explicabila prin faptul ca in aceste zone pielea este mai subtire. La unii pacienti dermatita de contact se manifesta numai in zonele expuse de soare, fiind numita dermatita de fotocontact.
Cauze
1. Substante care cauzeaza dermatita alergica de contact
Sunt aproximativ 3.000 de substante chimice, care pot cauza dermatita alergica de contact. Acestea sunt continute in special in cosmetice, detergenti, solventi, uleiuri, bijuterii, medicamente, imbracaminte, materiale de constructii.
Substantele care provoaca cel mai frecvent dermatita de contact sunt:
- crom;
- nichel;
- cobalt;
- tiuramix;
- tiomersal;
- colofoniu;
- formaldehida.
2. Metale care cauzeaza dermatita de contact
Cele mai alergizante metale:
- nichelul;
- cromul;
- mercurul.
3. Cosmetice care cauzeaza dermatita de contact
Mai toate produsele cosmetice care contin substantele de mai sus sunt alergizante, insa sa amintim cateva:
- solutia de permanet;
- cremele de fata si corp;
- vopselele de par;
- parfumurile;
- ojele.
4. Medicamente care pot cauza dermatita de contact
Cea mai frecventa cauza farmacologica a dermatitei de contact este neomicina, folosita in cremele antibiotice pentru aplicare cutanata.
Alte cauze medicale relativ frecvente:
penicilina;
streptomicina;
anestezicele locale.
Cauza dermatitei alergice contact este certificata prin testare epicutana sau patch. Acesta testare consta in aplicare unui set de substante pe suprafate cutanate mici, timp de 48 de ore. Reactia se citeste la 72 ore. Locul de aplicare cel mai conveniabil este pe pielea spatelui. Testul epicutan (patch) este indicat si interpretat de alergolog sau dermatolog.
Tratament
Compresele locale umede si reci reduc inflamatia, deschid veziculele si reduc pruritul. Pentru calmarea pruritului cele mai utile sunt antihistaminice orale. Cu toate acestea cel mai eficient tratament al formelor acute este cel topic cu corticosteriozi. In cazul reactiilor severe extinse poate fi necesara corticoterapia sistemica cu prednison de scurta durata.
Singura masura eficienta de tratament este evitarea substantelor responsabile de dermatita de contact. In cazul in care agentii sensibilizanti au fost descoperiti, medicul va trebui sa dea instructiuni detaliate cu privire la evitarea acestora.