Metodele aplicabile la domiciliu pentru tratamentul negilor (numite veruci în termeni medicali) sunt în general nedureroase şi presupun un cost minim.
Metodele aplicabile la domiciliu pentru tratamentul negilor (numite veruci în termeni medicali) sunt în general nedureroase şi presupun un cost minim.
1. Soluţii keratolitice
Pentru verucile de dimensiuni mici, soluţiile pe bază de acid salicilic şi acid lactic 10-20% (ex: Duofilm) sunt cea mai bună alegere. Metoda presupune răbdare şi aplicarea zilnică a soluţiei la nivelul verucii, până la îndepărtarea totală a acesteia.
2. Plasturii keratolitici
Leziunile mai extinse vor fi tratate prin aplicarea unor plasturi conţinând acid salicilic în concentraţie de 40% timp de o săptămână, urmând apoi aplicarea soluţiilor keratolitice pentru tratarea leziunilor mai mici.
3. Cremă cu imiquimod
Se aplică local de 3 ori/săptămână. Leziunile de dimensiuni mai mari pot necesita pansamente ocluzive pentru a facilita acţiunea cremei.
4. Tratamentul hipertermic
Introducerea zonei afectate în apă fierbinte (45 grade C) timp de 20 de minute de 2 sau 3 ori pe săptămână (până la un număr de aproximativ 16 astfel de şedinţe) a dat rezultate la unii pacienţi.
5. Metoda benzii adezive
Veruca se acoperă cu o bucată de bandă adezivă, care se lasă pe loc timp de 6 zile. În seara celei de-a şasea zi, banda este îndepărtată după înmuiere în apă călduţă, iar suprafaţa leziunii este frecată uşor cu piatra ponce. Peste seară pielea se lasă descoperită, iar a doua zi dimineaţa se reia procedeul. Pot fi necesare aproximativ 10 astfel de cicluri şi nu este o metodă care să dea 100% rezultate pozitive, însă pare a avea o rată de succes superioară crioterapiei şi merită încercată.
Metodele aplicabile în cadrul unei clinici sunt de cele mai multe ori dureroase şi costisitoare.
6. Crioterapia
Se bazează pe aplicarea de azot lichid cu ajutorul unui aplicator cu vârf de vată la nivelul zonei afectate timp de 30 de secunde. Azotul va produce îngheţarea şi distrugerea ţesutului afectat. Tratamentul trebuie repetat la interval de 4 săptămâni până la înlăturarea completă a verucii. Este un procedeu dureros.
7. Electrocauterizarea
Este mai eficientă decât crioterapia, însă se asociază şi cu un risc mai mare de a produce cicatrici. Negii sunt arşi cu ajutorul unui electrocauter, iar întregul procedeu se desfăşoară sub anestezie locală.
8. Tratamentul laser
Poate fi eficient în cazul verucilor rezistente la tratament, însă nu prezintă beneficii deosebite faţă de crioterapie sau electrocauterizare.
9. Tratamentul chirurgical
Presupune curăţirea verucii cu ajutorul unei chiurete, după crioterapie în prealabil. Este contraindicată excizia chirurgicală.