5 soluţii pentru herpesul oral
Sănătate · Dermato - venerologie / 15.01.2011

De câte ori nu te-ai trezit dimineaţa cu buza uşor inflamată şi senzaţia de arsură care te anunţă că urmează să-şi facă apariţia un herpes de toată frumuseţea? Iată cum îl poţi trata încă de la primele simptome!

De câte ori nu te-ai trezit dimineaţa cu buza uşor inflamată şi senzaţia de arsură care te anunţă că urmează să-şi facă apariţia un herpes de toată frumuseţea? Iată cum îl poţi trata încă de la primele simptome!

 

1. Soluţii pentru herpesul oral: Usturoiul

Este recunoscut ca tratament împotriva herpesului simplex. Prepară o pastă pe care poţi să o aplici pe locul lezat: pisează 4 căţei de usturoi, amestecă-i cu 2-3 linguri de oţet, aplică pe herpes şi lasă să acţioneze 15 minute.

 

2. Lizina

Cere la farmacie sau la Plafar lizină (lysine) pentru a trata herpesul simplex. Aceasta este un aminoacid care nu poate fi sintetizat de către corpul uman, dar este deosebit de important pentru colagen şi elastină care menţin supleţea pielii. Cercetările recente arată că herpesul simplex care apare în zona gurii, poate fi tratat cu lizină. De asemenea, poţi să introduci în meniul tău quinoa care face parte din familia cerealelor şi este foarte bogată în lizină.

 

3. Soluţii pentru herpesul oral: Tinctura de propolis

Este foarte folosită în tratarea bolilor dermatologice. Foloseşte un beţişor pentru curăţarea urechilor pe care îl poţi imbiba cu tinctură şi să aplici apoi pe locul dureros.

 

4. Aciclovir

Trebuie să ai acasă o cremă aciclovir pe care să o aplici imediat ce ai constatat primele simptome. Şi pastilele sunt utile în aceste cazuri.

 

5. Soluţii pentru herpesul oral: Pliculeţele de ceai negru

Cel mai simplu remediu şi foarte rapid de aplicat. Bei un ceai negru de dimineaţă şi păstrezi pliculeţul pentru zona afectată. Datorită efectului antiinflamator şi antiviral este indicat încă de la apariţia primelor simptome.



Consultă medicul dermatolog atunci când ai constatat apariţia herpesului pentru a-ţi indica un tratament corespunzător! Potrivit Aacademiei Americane de Dermatologie, virusul herpes simplex se poate localiza oriunde pe piele. "Cele mai frecvente localizări pentru recurenţe sunt faţa, gâtul şi zona anogenitală. Însă, practic orice localizare cutanată este posibilă", ne spune dr. Alina Cupşa, medic specialist dermato-venerolog la Centrul de Diagnostic şi Tratament "Dr. Victor Babeş".

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro