Cercetătorii au aflat de ce rezistă atât de mult cerneala impregnată în piele
Această cercetare lămureşte modul în care tatuajele sunt permanente. Chiar dacă practica tatuajului datează de mii de ani, abia acum se înţelege ce se întâmplă de fapt cu cerneala inserată în piele, noile date putând contribui la îmbunătăţirea tehnicilor de îndepărtare a acestor modalităţi de decorare a corpului, notează Agerpres.

În cadrul unei cercetări anterioare, echipa de oameni de ştiinţă a descoperit în pielea şoarecilor de laborator celule imunitare numite melanofage, care conţin la rândul lor pigmenţi consumaţi de la melanocitele moarte, celule care conferă culoarea pielii şi a firelor de păr.


"În timp ce analizam dinamica schimbului melanofagelor, am început să ne întrebăm cum sunt reţinuţi în piele perioade îndelungate pigmenţii din tuşul pentru tatuaje", au declarat Henri şi Malissen.

Pentru a afla acest lucru, oamenii de ştiinţă au tatuat cozile şoarecilor şi apoi, după trei săptămâni, când au estimat că tuşul a fost captat de macrofagele din piele, ei au distrus aceste celule prin injecţii cu toxină difterică. Ipoteza lor s-a confirmat: chiar dacă celulele care conţineau cerneala au fost distruse, tatuajul s-a menţinut.


Oamenii de ştiinţă au concluzionat că tuşul a fost, probabil, recaptat de macrofagele care preluaseră ştafeta de la celulele moarte. Acest lucru poate explica de ce este nevoie chiar şi de zece sesiuni pentru îndepărtarea cu laser a tatuajelor.

Tehnica utilizată în prezent pentru eliminarea tatuajelor permanente descompune particulele de pigment, însă nu distruge macrofagele, astfel încât de fiecare dată când o astfel de celulă este "bombardată", ea este înlocuită de o alta nouă care recompune fragmentele afectate. De aceea, oamenii de ştiinţă estimează că o modalitate nouă şi eficientă de îndepărtare a tatuajelor va necesita distrugerea macrofagelor concomitent cu dezintegrarea pigmentului cu ajutorul laserului, o tehnică combinată ce trebuie să fie foarte precisă astfel încât să nu fie afectate alte celule ale pielii.


Henri şi Malissen au anunţat că intenţionează să încheie un parteneriat cu specialişti dermatologi pentru a perfecţiona şi testa pe oameni acest mod nou de abordare a îndepărtării tatuajelor.


Foto: Depositphotos
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro