Cum să scapi de durerea de spate cu ajutorul exercițiilor yoga
Două studii importante au dovedit că practica yoga ameliorează durerile de spate cronice. Descoperă patru exerciții care te scapă de dureri
Efectele pe care practica yoga le are asupra corpului, minții și a spiritului nostru sunt suficiente pentru a convinge pe aproape oricine să își dorească să o încerce. Însă acum, două studii importante dovedesc ceea ce mulți au crezut și au experimentat de foarte mult timp, și anume că yoga ameliorează durerile de spate cronice. Andreea Lada, instructor yoga și fondator al Școlii Iubirii, îți spune cum poți utiliza posturile de yoga pentru a scăpa de durerile de spate.Potrivit unui studiu, trei luni de cursuri de yoga au remediat durerile de spate în mod semnificativ. Chiar și un an mai târziu, pacienții cu dureri de spate cronice care au participat la cursuri de yoga au admis că resimt mai puțină durere decât cei care nu au participat la cursuri. Studiul din Marea Britanie a fost realizat pe un eșantion de 313 adulți cu dureri de spate cronice nespecifice - cu alte cuvinte, dureri de spate în curs de desfășurare, cu o cauză fizică cunoscută.
La încheierea studiului, pacienții care au luat cursuri de yoga au fost capabili de a practica mai multe activități cu un procent de 30 % față de cei care au refuzat cursurile. În plus, aceștia au raportat o scădere a durerii. 60% din participanții la cursurile respective au continuat să practice yoga pe cont propriu.
În celălalt studiu, cel mai mare studiu din SUA privind yoga desfășurat până în prezent, care a urmărit 228 adulți din șase orașe diferite, s-a ajuns la concluzia că yoga a îmbunătățit funcțiile legate de spate. În următoarele 12 săptămâni simptomele au fost diminuate și a fost redus necesarul de medicamente pentru durere, de asemenea.
„Este evident să spunem că yoga nu este doar despre asane sau anumite poziții fizice. Yoga a devenit mai mult o formă de exercițiu în lumea occidentală. Cu toate acestea, cu ghidajul corespunzătoare din partea unui profesor, care îți poate aduce încet concentrarea către respirație și îți va da indicii pentru conștientizarea pozițiilor, yoga este în final o alegere. Putem găsi nenumărate motive să o practicăm, în final oricare ar fi motivul vom planta semințe pentru sănătatea noastră. Durerea este întotdeauna un semnal de a ne îndrepta atenția dincolo de partea fizică și psihosomatică a problemei. După ce începi să asculți senzațiile propriului tău corp, începe să aibă loc vindecarea. Doar simplul act al ascultării și al conștientizării poate acționa ca un catalizator pentru schimbare și vindecare
Încearcă aceste poziții de yoga pentru a reduce durerile de spate:
Poziția Cobra (Bhujangasana)
Întinde-te pe abdomen și așează-ți picioarele în spatele tău.
Pune-ți mâinile pe sol, sub umeri.
Strânge din fese și păstrează-ți picioarele drepte și încordate.
Ridică-ți pieptul de la sol folosind puterea spatelui.
Privește în sus, lungindu-ți coloana vertebrală și păstrându-ți mușchii abdominali încordați.
Poziția podului modificat (Setu Bandha Sarvangasana)
Stând culcat pe spate, îndoaie-ți genunchii, cu picioarele pe podea la nivelul șoldurilor, paralele.
Ține-ți brațele spre corp cu palmele îndreptate către podea pentru stabilitate.
Expiră și ridică-ți încet șoldurile spre tavan, păstrând genunchii și coapsele paralele.
Ridică-ți șoldurile până când corpul este plat de la piept la genunchi.
Păstrează-ți gâtul moale, ridicând bărbia și îndepărtând-o de corp.
Menține poziția un minut.
Expiră și rulează-ți încet coloana vertebrală în jos pornind de la gât și terminând la șolduri, luându-ți un moment pentru fiecare vertebră.
Repetă încă o dată poziția.
Poziția câinelui cu fața orientată în jos (Adho Mukha Svanasana)
Începe stând în mâini și genunchi, cu mâinile ușor în fața umerilor.
Apăsă-ți pe spate și ridică-ți genunchii departe de podea și coccisul în sus spre tavan.
Împinge-ți ușor călcâiele spre podea.
Menține poziția timp de 5 până la 10 respirații și repet-o de aproximativ 5 ori.
Poziția Lăcusta (Salabhasana)
Întinde-te pe burtă, cu brațele de-a lungul trunchiului, palmele în sus și fruntea sprijinindu-se pe podea.
Încordează-ți fesele.
Expiră și ridică-ți capul, trunchiul și ține-ți brațele și picioarele departe de podea. Odihnindu-te pe centrul abdomenului, atinge-ți picioarele, călcâie și degetele mari de la picioare.
Ridică-ți brațele paralel cu podeaua și întinde-te spre spate prin vârful degetelor.
Apasă-ți omoplații ferm în spate.
Ridică-ți ușor privirea, având grijă să nu-ți întinzi prea mult bărbia înainte și să-ți rănești partea din spate a gâtului. Păstrează-ți baza craniului ridicată și partea din spate a gâtului alungită.
Stai timp de 30 de secunde până la 1 minut, apoi eliberează-te printr-o expirație. Respiră normal de câteva ori și repetă o dată sau de două ori în cazul în care te simți bine.
Iată câteva moduri spirituale de a atenua durerea de spate:
Cucerește-ți temerile (sau cel puțin îndreaptă-ți atenția către ele). Frica este una dintre cauzele durerilor de spate (mai ales din partea de jos a spatelui). Teama este asociată cu probleme ale chakrei rădăcină – muladhara chakra, care este în legătură cu instinctul de supraviețuire, așa că orice frică reprezintă o dizarmonie pe acest centru. Fie că este vorba de nesiguranțele personale, teama de a nu face destui bani sau chiar teama de eșec, ea poate fi cauza durerilor de spate. Odată ce înfrunți temerile din fața ta, îți vei da seama că ele sunt creații ale minții care pot fi depășite prin cultivarea unei „coloane vertebrale”.
Procesează-ți emoțiile. Durerile de spate reprezintă de obicei emoții reprimate din trecut. Odată ce ești capabil să îți recunoști și să îți procesezi emoțiile, te apropii din ce în ce mai mult de vindecare. Una dintre cele mai bune modalități de a face față emoțiilor dificile este de a le scrie. Scrisul ajută la eliberarea lucrurilor care te deranjează, devenind astfel mai conștient de gândurile și sentimentele tale. Este o modalitate de a te înțelege mai bine și de a lucra cu tristețea, furia, vinovăția, frica, supărarea și orice alte emoții despre care îți este adesea greu să vorbești cu ceilalți.