Somnolenţa prelungită, insomnia, slăbiciunea fizică, lipsa de energie, melancolia şi predispoziţia pentru răceli şi infecţii sunt printre primele semnale ale asteniei de toamnă
Pentru a lupta împotriva răcelilor, citricele şi suplimentele probiotice sunt o soluţie ieftină şi la îndemână în această perioadă. Pomelo, portocale, mandarine, grapefruit, toate sunt fructe din categoria citricelor şi conţin o cantitate importantă de vitamina C, antioxidanţi, nutrienţi cu proprietăţi anticancerigene şi asigură în mod natural un sistem imunitar mai puternic.


"O singură portocală conţine peste 170 de fitonutrienţi diferiţi, care oferă o mulţime de beneficii organismului: inhibă formarea de cheaguri de sânge, au proprietăţi antitumorale, alergenice şi nu în ultimul rând imunomodelatoare. În plus, citricele sunt şi o sursă bogată de flavonoide, care au rol antiseptic şi acţionează asemenea unor antibiotice naturale împotriva infecţiilor virale şi bacteriene cu care ne confruntăm adesea toamna", a mai spus medicul Tania Bejan.

O altă modalitate de a întări organismul din interior, de a creşte numărul de anticorpi şi de a stimula imunitatea este cea cu ajutorul probioticelor. Acestea conţin bacterii benefice importante, bifido acidophilus, lactobacillus acidophilus şi lactobacillus plantarum, care acţionează ca un antibiotic natural în neutralizarea infecţiilor virale şi bacteriene.


Potrivit medicilor, probioticele au o acţiune benefică asupra florei intestinale şi îndepărtează şi efectele nedorite ale antibioticelor, care distrug bacteriile bune din organism.


Foto: Hepta
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro